La 6 iunie 1931, la Cernăuți a încetat să bată inima folcloristului și muzicologului român, Alexandru Voevidca.
Alexandru Voevidca s-a născut la 27 mai 1862, în satul Vaslăuți (în prezent – Vaslovivți, raionul Zastavna) din apropierea orașului Cernăuți. A urmat Școala Normală de învățători din Cernăuți (1877-1881), apoi a studiat muzica cu profesorul Anton Kuzela și la Societatea Filarmonică din Cernăuți.
A lucrat ca învățător la Suceava, Sinăuții de Jos (actualmente raionul Hliboca), Boian (raionul Noua Suliță), Cozmeni, apoi ca profesor de muzică (1919-1921), traducător de limbi străine (1919-1921), dirijor de cor și orchestră, inspector de muzică în Cernăuți (1923-1927).
Alexandru Voevidca a cules și a publicat folclor din Bucovina și Moldova. Cercetătorul și istoricul literar, Liviu Rusu, l-a apreciat de Alexandru Voevidca drept „primul cercetător obiectiv al cântecului popular din Bucovina”. Cercetătoarea contemporană, Lucia Olaru Nenati, afirmă că Alexandru Voevidca „a fost un profesor de muzică dotat cu auz absolut, școlit înalt la Cernăuți, remarcat de autoritatea vieneză și însărcinat cu prelevarea de folclor din Bucovina pentru arhiva imperială și autor al unei colecții folclorice unice, culese cu text și partituri, considerată de cunoscători a fi o inestimabilă piesă de tezaur național”. Într-un articol ea îl citează pe Alexandru Voevidca: „Ca unul care din fragedă tinereţe m-am ocupat cu muzica, era firesc să-mi îndrept atenţiunea şi asupra cântecului nostru popular. Astfel, găsind de cuviinţă să întreprind şi studiul acestei importante specii muzicale, m-am hotărât să adun ariile populare din provincia noastră. În acest scop am călătorit din comună în comună: din 1907 până în 1916 şi am colectat totalul melodiilor româneşti cântate în Bucovina. Colecţiunea cuprinde 2.300 piese naţionale de diferit caracter: doine, hori, danţuri, bocete etc. Toate piesele sunt originale şi scrise după auz, întocmai cum au fost cântate. Cele mai multe au fost executate cu vocea: iar cam vreo 200 de bucăţi au fost reproduse cu instrumentele uzitate în popor: vioară, fluier, trişcă etc. Nici o bucată nu e armonizată pentru cor sau orchestră populară. Nu m-am gândit la lucrul acesta, cu toate că n-ar fi nici o greutate. Cu întreprinderea mea, în scopul colectării cântecelor populare, am fost condus de principiul că melodiile de prezent cântate să le fixez pe vecie în originalitatea lor”. Aceste cuvinte au fost scrise de Alexandru Voevidca, pe când era diriginte şcolar la Boian.
Alexandru Voevidca a colaborat cu articole la revistele „Izvorașul”, „Voința Școalei”. Este autorul lucrărilor didactice „Manual metodic pentru predarea cântului în școalele primare. Partea I” și „Predarea cântecului după auz” (1923).
Alexandru Voevidca a compus muzică de teatru și corală, lăsând drept moștenire pentru posteritate „Cântece populare românești” în zece volume.
Alexandru Voevidca a decedat la 6 iunie 1931 la Cernăuți.
În perioada actuală creația muzicală a lui Alexandru Voevidca a fost studiată de Gheorghe Posteucă, titular al Catedrei de Muzică a Universității cernăuțene.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
