La 11 iunie 1925, cu 95 de ani în urmă, au fost alese membre onorifice ale Academiei Române scriitoarele Elena Văcărescu și Anne de Noailles, primele femei în acest înalt for științific român.
Elena Văcărescu s-a născut la București, la 3 octombrie 1864, în familia diplomatului Ioan Văcărescu. Primește o educație aleasă. Elena Văcărescu a urmat cursurile Universităţii de la Sorbona, primind îndrumări de la dascăli şi poeţi francezi de prestigiu. În anul 1886 ea a publicat la Paris primul volum de versuri „Chants d’Aurore”, care a fost întâmpinat prin cronici favorabile ale criticii şi a fost recompensat cu un premiu special al Academiei Franceze. În anul 1889 publică „Rapsodul Dâmboviţei”, o culegere de cântece populare, apărută mai întâi în limba germană şi tradusă chiar de regină, apoi publicată în franceză, engleză şi italiană. Este momentul în care compoziţiile sale dezvăluie o personalitate artistică rafinată, aplecată către momentele marcante ale existenţei ţăranului român.
În 1891 Elena Văcărescu se află în exil, în Italia, și după un scurt popas în România, în 1895 se stabilește definitiv în Franța, unde se distinge în viața literară pe mai multe planuri. A tradus în limba franceză din poeziile lui Eminescu, Blaga, Goga, Topârceanu, Minulescu, Vinea.
În perioada Primului Război Mondial, Elena Văcărescu a militat pentru realizarea Marii Uniri din 1918. Începând din anul 1919 este numită de către regele României secretar general al Asociației Române pe lângă Societatea Națiunilor pentru o perioadă de douăzeci de ani. Ca urmare, în anul 1925, Elena Văcărescu devine membru de onoare al Academiei Române, ea fiind prima femeie din România care a beneficiat de acest titlu.
Elena Văcărescu s-a stins din viață la 17 februarie 1947, la Paris, unde a și fost înmormântată. În anul 1959 rămăşiţele ei pământeşti au fost aduse din Franţa şi înhumate la Cimitirul Bellu din București, alături de cele ale iluştrilor săi strămoşi din familia Văcăreștilor. Ea a lăsat drept moștenire Academiei Române, prin testament, majoritatea averii familiei.
Anna de Noailles (numele de fată Ana Elisabeta Brâncoveanu) s-a născut la 15 noiembrie 1876 la Paris. A fost o scriitoare și o poetă franceză de origine română, vedetă a saloanelor mondene din Paris la începutul secolului al XX-lea. Debutul său poetic s-a produs în 1899, iar în 1901 a publicat un volum antologic – „Le Cœur innombrable” care a avut un succes remarcabil. A fost aleasă imediat membră a prestigioasei Academii a Limbii și Literaturii Franceze. Academia Franceză i-a acordat marele premiu pentru literatură. A fost prima femeie comandor al Legiunii de Onoare. Sociologul român, Dumitru Drăghicescu, a apreciat-o astfel: „Mentalitatea contesei este cu totul franceză. Ea a respirat din plin atmosfera intelectuală și artistică a Parisului. Educația ei literară s-a făcut în acel cerc de intelectuali care se inspiră cel puțin în aceeași măsură de emoțiile cerebrale ca și din viața fizică concretă, de emoțiile simțurilor…Marele secret pe care îl posedă doamna de Noailles, secret care este atât de rar, este de a surprinde și mira cititorul prin combinații de cuvinte cu totul neașteptate, dar care nu sunt deloc bizare. Acesta este puternicul talent, secretul doamnei de Noailles”.
La insistențele lui Nicolae Iorga, Anna de Noailles devine membru de onoare al Academiei Române. Poeta s-a stins din viață în anul 1933, la Paris.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
