Limba „moldovenească”
După valurile succesive de deportări ale românilor, în Moldova din stânga Prutului, s-a făcut o infuzie masivă de ruși. Aceștia vor avea toate avantajele castei cotropitoare, lor le vor reveni funcțiile cel mai bine retribuite, ei vor primi locuințe la bloc, vor avea școli speciale și locuri în facultăți. Vor vorbi în limba rusă, devenită limbă oficială în țară și vai de mulții care mai vorbeau în limba română. De fapt această limbă nici nu mai exista pentru ocupanți și pentru cei vânduți lor: peste noapte, limba de aur a strămoșilor noștri devenise limbă „moldovenească“.
Elevii învățau acum la școală că Eminescu, Creangă și ceilalți clasici ai noștri au scris în limba „moldovenească“. De-a lungul peregrinărilor pe la vecinii de la răsărit, a trebuit de multe ori să explic unor oameni cu pregătire superioară adevărul despre limba „moldovenească“. Prin 1987, la o întâlnire cu înalți oficiali ucraineni, legată de construcția combinatului de la Krivoi Rog, am fost provocat de un secretar regional cu propaganda, cu observația tendențioasă: „Dar limba dv. seamănă foarte mult cu moldoveneasca.“
Am lăsat diplomația la o parte și i-am ținut o prelegere de istorie a limbii române. La Moscova am avut plăcuta surpriză să constat într-o familie de intelectuali cu tradiție (tatăl pianist cunoscut, mama maestru de balet) că fiul, tânăr conservatorist, cunoștea toate basmele lui Ion Creangă, scrise în limba „moldovenească“. Nu a mai fost nevoie de nici o prelegere, pentru că oamenii de bună-credință înțeleg din două vorbe adevărul.
Separați de țară, educați în școli și în organizațiile de tineret în spiritul internaționalismului proletar și al deznaționalizării, copiii românilor din teritoriile ocupate nu mai gândeau românește. Unii părinți se temeau să vorbească cu ei în limba lor și a strămoșilor, pentru că putea avea repercusiuni dintre cele mai grave. Dar nu și-au renegat niciodată originea română.
KGB-ul veghează
În 1987 am avut ocazia să primesc o adevărată lecție de patriotism, care mi-a dezvăluit marea minciună a „respectării principiului egalității în drepturi, indiferent de rasă, religie și naționalitate în URSS“. Urmând să mă întorc din concediu în spațiul sovietic, am fost rugat de către profesorul Victor Crăciun să las, în trecere prin Chișinău, un pachet cu cărți pentru o tânără poetă. Pentru mine nu era nici o problemă și era o plăcere deosebită să-i fac, ca fost student, un serviciu profesorului. Așa am cunoscut-o pe Leonida Lari.
„Tânăra poetă“ m-a cucerit din primul schimb de replici și am regretat sincer că nu pot da curs invitației de a-i cunoaște familia. Am promis însă să-i fac o vizită cu viitoarea trecere prin capitala Basarabiei. Ne-am mai sunat la telefon și la următoarea revenire în țară mi-am planificat o oprire la ea. Așa i-am cunoscut soțul, actorul Mihai Iorga, și cele trei fiice. O familie de oameni minunați, care gândeau și simțeau românește.
Toată seara, la câteva pahare de vin adevărat, amfitrionii mi-au povestit lucruri cutremurătoare, aproape incredibile pentru mine, credulul, cândva cu convingeri comuniste. Mi-au vorbit cu lacrimi în ochi și cu durere în suflet despre persecuțiile și prigoana la care erau supuși cei care îndrăzneau să-și amintească măcar de adevărul privind limba și istoria poporului „moldovenesc“. Mihai Iorga și-a amintit de tinerii actori din Moldova care s-au întors în 1969 de la studii de la Moscova, animați de idealuri înalte.
Entuziaștii s-au constituit într-o asociație de creație, cu scopul de a revigora teatrul în limba română. KGB-ul a sesizat o tentă naționalistă în această asociere și i-a trimis imediat să facă armata în colțurile cele mai îndepărtate ale Uniunii. Alții, nemaiputând suporta blestemul de a fi român în RSS Moldovenească, au avut cutezanța să spună cu voce tare ceea ce gândesc și chiar să militeze pentru adevăr. Într-o noapte a anului 1970 două tinere – studenta Lilia Neagu și eleva Asea Andruh – au împânzit orașul cu lozinci „naționaliste“ patriotice: Moldova moldovenilor! Afară din republică cu Bodiul! Rușilor, plecați acasă!
Urmarea: s-a întețit teroarea kaghebistă, au fost arestați, anchetați, internați forțat în spitale de psihiatrie oameni sănătoși, precum Mihai Prepeliță, judecați în simulacru de procese, condamnați și trimiși în Siberii, precum Alexandru Șoltoianu, Gheorghe Ghimpu, Alexandru Usatiuc, Valeriu Graur. Acestea sunt doar numele câtorva patrioți despre ale căror suplicii am reușit să aflu. Dar câți vor mai fi fost? Revin cu întrebarea, retorică deocamdată: Când se va scrie epopeea românilor din Basarabia?
Emigrația, scăpată de sub control
A venit și perestroika, cu deschiderile ei. Și cu defrișările masive ale viilor de pe dealurile Basarabiei. URSS-ul a sucombat. Ultimii supraviețuitori ai Gulagului s-au întors acasă. Dar cu asta epopeea românilor din Basarabia nu se terminase. Continua sub alte forme. Bucuria revederii cu cei dragi a fost umbrită curând de degradarea economică. A căzut un sistem politic, dar s-a dezintegrat și un sistem economic bazat pe planificare la nivel unional. Marile întreprinderi falimentează. A mai apărut și problema cu Transnistria. Nivelul de trai a scăzut catastrofal. S-au deschis granițele. Populația sărăcită a început să emigreze. De astă dată, emigrație din proprie inițiativă. Mulți au plecat în Rusia pentru a presta muncă necalificată.
Într-o primire la ambasada Moldovei din Moscova prin 1999, dl. Valerii Bobuțac, ambasadorul moldovean de atunci, relata că fenomenul emigrației concetățenilor săi în Rusia a scăpat de sub control. După unele date, numai în Moscova ar fi în prezent circa 10.000 de români moldoveni și bucovineni. Iar în Federația Rusă aproape un milion, răspândiți în toți cei 89 de subiecți ai federației, dincolo de Cercul Polar și chiar în Cecenia. Foarte mulți tineri moldoveni munceau la negru, pe salarii de mizerie. Firme românești, care executau lucrări de construcții în Moscova, spre exemplu ICC Intercontinental Construcții, cunoscând priceperea și hărnicia moldovenilor, îi angajau cu prioritate, tratându-i fără discriminare, făcându-le forme legale și asigurându-le, evident, salariul și asistența socială corespunzătoare. Producătorii, dar de cele mai multe ori speculanții moldoveni, invadaseră piețele agroalimentare din Moscova cu produse din Moldova.
Bieții producători plăteau transportul produselor, mita la vameșii a patru vămi, taxa mafiei din piețele moscovite, mai trebuiau să facă față și concurenței magazinelor care achiziționau aceleași produse prin contracte cu firme din Moldova și, cu toate acestea, merele, strugurii și vinurile lor erau cele mai ieftine și mai bune. Vânzătoarele din piețele controlate de azerbaidjeni erau de regulă moldovence sau ucrainence. Câștigaseră de acum dreptul de a vorbi fără teamă în limba lor, astfel că nu mai era o raritate să auzi vorbindu-se românește prin Moscova. Din păcate mai mult în piețe. Acesta este tristul adevăr al românilor de peste Prut, aflați în număr foarte mare la sfârșitul deceniului trecut în Rusia.
historia.ro „Timpul” (Chișinău)
