Mi-a fost întotdeauna greu să scriu asemenea materiale. Chiar și pentru acei care toată viața sunt legați de arta scrisului, le vine greu să facă acest lucru. Dar, vine un moment al vieții când trebuie să scri despre o persoană pe care ai cunoscut-o, la timpul trecut, or, așa e legea vieții. Toți vin în această lume și vine o zi când trebuie să plece spre un alt tărâm.
Iată că pentru un vrednic bucovinean, om care toată viața și-a dedicat-o cărților, etnograf, bibliograf, muzeograf, un bun cunoscător al meleagului natal, dar și al limbii române, Cetățean de Onoare al satului natal Cuciurul Mare, a sosit ora plecării spre un alt tărâm.
Ne-a părăsit, cam pe neașteptate, Mircea Mintenco, din Cuciurul Mare, (or, moartea niciodată nu este așteptată de nimeni), deși știam că este cam bolnav, totuși ne gândeam că va mai fi printre noi, ne va bucura cu vastele-i cunoștințe în toate domeniile, cu vorbele-i înțelepte, cu sfaturile sale.
Astă iarnă, la împlinirea frumoasei vârste de 80 de ani, l-am felicitat pe paginile ziarelor noastre, urându-i mulți ani înainte și succese în toate domeniile în care a activat. Ba a mai avut parte și de o sărbătoare literară în incinta bibliotecii din satul natal. Nu bănuiam atunci, nici de cum, că este ultimul său jubileu pe acest pământ și în această viață trecătoare. Dar, soarta își are legile ei și nu se prea socoate cu doleanțele noastre, de cele mai multe ori.
Cum spuneam la început dl Mircea Mintenco, toată viața a iubit, a prețuit, a citit, a procurat și a dăruit cărți. Din ele cunoștea atâtea lucruri interesante. A lucrat o vreme chiar bibliotecar, având și studii în domeniul culturii. Studia prin biblioteci și arhive adunând lucruri interesante despre marii înaintași ai vremurilor. Despe unii dintre ei publica materiale pe paginile ziarelor bucovinene, dar și din alte regiuni ale Ucrainei. A colaborat cu mai multe biblioteci și muzee din Ucraina, Rusia, Moldova, România, Canada și alte țări ale lumii.
A studiat viața și opera marilor oameni atât ucraineni, cât și români, cum ar fi Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Mircea Streinul… Ultimul din această listă i-a fost și consătean și se mândrea mult cu acest lucru.
A mai adunat și valorificat folclor autentic, pe care l-a studiat și șlefuit cu multă atenție și răbdare, iar apoi l-a publicat pe paginile ziarelor și revistelor cu care a colaborat.
Era cunoscut cu multe personalități ale timpului său, cu unii fiind chiar prieten. Cu binecunoscutul regizor și actor ucrainean Ivan Mîkolaiciuk a fost un bun prieten, ca și cu mulți alți compozitori, poeți, artiști, pictori, sculptori, regizori…
Era membru al mai multor Asociații, cluburi literare, Laureat al câtorva concursuri literare.
Cu vreo 10-11 ani în urmă am făcut cunoștință personal, deși il cunoșteam din ziare, dar și din activitățile desfășurate, de peste vreo 30 de ani, și tot atunci datorită dumnealui a luat ființă Cenaclul nostru literar pe care l-am numit „Familia”. Din ea fac parte oameni de cultură, artă, literatură — scriitori, pictori, lucrători ai sferei culturale, profesori, meșteri populari. Am participat împreună la zeci de evenimente importante — prezentări de carte, întruniri literare, întâlniri cu oameni de vază, recitaluri poetice, festivaluri, sărbători ale limbii materne, comemorări etc. Am vizitat muzee, expoziții, vernisaje, biblioteci, mănăstiri, făcând cunoștință cu oameni de cultură, cu locuri interesante legate de istorie și civilizație. Peste tot am dăruit cărți, ziare, reviste. Am primit și noi în dar asemenea lucruri din partea lor.
Văzându-i dorința și afecțiunea manifestată față de toate acestea l-am ajutat ca în anul 2011 să scoată de sub tipar cartea sa proprie „Izvoarele cristaline ale inspirației”, apărută la editura „Prut” din Cernăuți în ediție bilingvă. Peste un an am scos de sub tipar cartea mea proprie „Din toată inima”, în limba ucraineană, având texte și comentarii românești. Am adunat în acea carte materialele de prin ziare, poeziile, felicitările, scrisorile, diplomele, ce i-au fost dedicate, transmise și înmânate. Am mai adăugat o serie de portrete ce i le-au dedicat de-a lungul anilor unii pictori cunoscuți. I-am făcut o surpriză atunci către aniversarea celor 75 de ani ai vieții.
Cu părere de rău în ultimii ani din cauza stării sănătății n-a mai putut participa la întrunirile noastre, dar era la curent cu toate evenimentele. Șefa bibliotecii din satul Cuciurul Mare, neobosita doamnă Natalia Bevțic, și ea membră activă a Cenaclului nostru, îi ținea la curent cu toate evenimentele. Tot ea i-a dus la domiciliu până în ultimele zile ale vieții cărți și ziare din biblioteca pe care a frecventat-o pe tot parcursul vieții.
D-na Natalia a fost cea care ne-a și anunțat vestea tristă despre trecerea sa la cele veșnice. L-am petrecut pe ultimul drum, venind cu flori vii, lumânări și tristețe, câțiva dintre membri Familiei noastre literare, săteni, rude, cunoscuți. Un mare ajutor la ceremonia de înmormântare a acordat primarul Comunității teritoriale Unite din Cuciurul Mare dl Vasile Toderenciuk. El a fost ajutat și sprijinit de echipa de la primărie și de neobosita doamnă Natalia Bevțic. Cuvântări de rămas bun au rostir ei amândoi, și noi, cei care l-am cunoscut ca om de cultură, ca om al cărților, al cuvîntului scris și tipărit. A plecat să-și doarmă somnul de veci în cimitirul satului natal alătruri de fratele geamăn Dragoș. Tot aici sunt îngropați și părinții, și sora din partea mamei.
După înmormântare, chiar în discuția cu domnul primar al comunei s-a luat hotărârea ca biblioteca din satul Cuciurul Mare să-i poarte numele. Urmând ca toate documentele și hotărârile pentru a întocmi actele necesare să fie pregătite în timpul apropiat. De asemenea până la organizarea unei camere-muzeu dedicată vieții și activității celui care a fost Mircea Mintenco, să fie organizată o expoziție de cărți, ziare, fotografii, scrisori, diplome, portrete de și despre omul, a cărul viață a fost dedicată cărților.
Rămâne ca și noi să contribuim la completarea acestui muzeu, cât și la înveșnicirea în neuitare a celui care a fost Mircea Mintenco, un vrednic bucovinean, al cărui nume nu trebuie dat uitării.
Eleonora Schipor
