Odată cu crearea Societății regionale pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” la Cernăuți, a fost abordată chestiunea ridicării unui monument al poetului național al românilor în capitala „dulcii sale Bucovine”. Problema s-a aflat în curs de rezolvare timp de un deceniu. Monumentul a fost creat cu mare inspirație de sculptorul român cernăuțean, Dumitru Gorșcovschi, iar locul pentru el a fost ales cu greu și în rezultatul unor discuții aprinse. În cele din urmă, s-a decis ca sculptura în bronz a „învățăcelului Mihai Eminovici” să fie ridicată în scuarul din spatele capodoperei moderne cernăuțene, construită în perioada interbelică, Palatul Societății pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina și nu departe de clădirea fostului Gimnaziu german, unde a învățat viitorul poet. Poate simbolic, monumentul este străjuit de un tei, copacul sfânt proslăvit în lirica eminesciană.
După cum scrie BukNews, unii arhitecți cernăuțeni, în deosebi Larisa Vandiuk, au început să bată alarma: în zona de protecție a monumentului lui Mihai Eminescu se desfășoară construcția unui ordinar „handel”. Autorii informației au folosit special acest termen, care în traducere înseamnă „local unde sunt realizate băuturi alcoolice”. „Noi, arhitecții cernăuțeni, suntem revoltați de faptul construcției unui ordinar handel în zona de protecție a monumentului Eminescu, pe teritoriul arealului istoric, în zona laterală. Intrarea pe teritoriu este interzisă și nu se știe dacă există documente de permis. Spațiul public din scuarul de la intersecția străzilor Universității și „Stepan Bandera” se reduce tot mai mult și mai mult, prin apariția haotică a unor localuri. Se face aceasta netransparent, fără examinări”, o citează pe doamna Larisa Vandiuk publicația vizată. Ea a mai adăugat că în geoportalul orașului nu a fost fixat nici un obiectiv cu permisiune pentru construcție.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com