Se duc poeții… Mircea Lutic, in memoriam

Screenshot_4

Se duc pe drumul neîntoarcerii tot mai mulți oameni talentați.

Nordul Bucovinei a mai pierdut pe unul din cei mai cunoscuți și de valoare poeți ce i-a avut. A plecat spre un alt tărâm poetul, traducătoru, ziaristul Mircea Lutic.

În luna mai anul curent a împlinit frumoasa vârstă de 81 de ani. Avea încă multe planuri, idei, dorințe… dar, s-au spulberat toate.

Mircea Lutic a fost mulți ani secretar responsabil la primul ziar românesc din regiunea Cernăuți „Zorile Bucovinei”. Paralel cu munca de ziarist a tradus din alte limbi versuri și proză,  a scris și publicat poezii. S-a învrednicit de multe titluri, Laureat a mai multor premii literare de valoare, membru al Uniunii scriitorilor din Ucraina, Moldova și România, Cetățean de Onoare al Bucovinei.  A publicat zeci de cărți  cunoscute în tot spațiul românesc.  În ultimii ani, fiind deja la odihna binemeritată participa cu multă plăcere șa toate manifestările literar-culturale din ținut, dar și la cele din Moldova sau România, unde era oaspete de Onoare…

Am participat nu odată la ceremoniile unde domnia sa era invitat fie să citească câteva din versurile sale, fie să i-a cuvântul. Avea întotdeauna ceva de spus.

Țin minte cum anul trecut, când a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani, la baștina sa, satul Iordănești de pe Valea Siretului, la Cernăuți,  unde a trăit și a muncit, în alte localități i-au fost organizate seri literare, întâlniri cu cititorii și iubitorii cuvântului scris, cu oameni de cultură.

Ne-am întâlnit la finele verii anului trecut la biblioteca raională din Storojineț, unde l-am sărbătorit pe un alt octogenar bucovinean, consăteanul meu, savantul Ilie Popescu. Au fost prezenți oaspeți de la Suceava, deoarece era și Salonul de carte românească, ce derulează cu succes deja de câțiva ani. Atunci, domnul Gabriel Cărăbuș, directorul bibliotecii județene „Ioan Gh. Sbiera”  din Suceava, a făcut invitația celor doi octogenari de vază ai ținutului nostru la biblioteca de acolo.  M-a rugat să-i însoțesc. Am purces într-o zi de toamnă a anului trecut spre Suceava. Ne-am dus patru persoane din regiunea Cernăuți: octogenarii noștri, domnii Ilie Popescu și Mircea Lutic, președintele Uniunii bibliotecarilor bucovineni, doctorandul Vladimir Acatrini și subsemnata. Dar la întâlnirea cu octogenarii de la biblioteca județeană am ajuns doar trei persoane. În legătură cu niște formalități la frontieră poetul Mircea Lutic n-a putut ajunge la destinație. Ne-a părut foarte rău. Medalia, diplomele, cărțile ce i-au fost pregătite le-am adus noi, cei care am fost prezenți. Atunci l-am văzut se pare că pentru ultima oară. Or, a început carantina asta ce nu se mai termină și așa și n-am mai putut fi prezenți la alte atâtea ceremonii ce trebuiai și n-au mai avut loc.

Vestea ce am primit-o fiecare în aceste zile calde și însorite de septembrie ne-a șocat pe toți, dar realitatea este întotdeauna de obicei, crudă.

A plecat încă o mare personalitate a Bucovinei care ne va lipsi mereu. Dar îl vom pomeni citindu-i cărțile, poeziile, traducerile…

Acum nu ne rămâne decât să exprimăm condoleanțe membrilor familiei și să ne rugăm la bunul Dumnezeu să-i așeze sufletul său în grădina raiului. Zbor lin spre stele, maestre. Faptele și urmele rămân aici pe pământ. Sunt de neuitat.

Eleonora Schipor,

Cernăuți, Ucraina, septembrie 2020

Добавить комментарий