Ucraina va elimina taxele de import pentru vinurile europene în 2021

shutterstock_1133162057__1_

De anul viitor, Ucraina va elimina taxele de import pentru vinurile produse în Uniunea Europeană. Măsura face parte din lista obligațiilor asumate în acordul de asociere cu blocul comunitar, a anunțat Asociația producătorilor din Ucraina.

„Începând din 2021, o taxă zero va fi introdusa la importurile de vin din țările Uniunii Europene”, a declarat Yekateryna Zvereva, directorul de dezvoltare al asociației, care a specificat că în prezent, taxele de import pentru vinurile produse în Uniunea Europeană variază între 0,3 și 0,4 euro pe litru.

În urmă cu șase ani, Ucraina a semnat un acord politic și comercial cu UE, care a intrat în vigoare în 2017 și a reprezentat o îndepărtare istorică de Rusia. Acordul cu UE liberalizează treptat schimburile comerciale, permițând Ucrainei să aibă acces liber la cei 500 de milioane de consumatori din blocul comunitar.

În 2019, Ucraina a importat vinuri din UE în valoare de 146,7 milioane de dolari, în timp ce în prima jumătate a acestui an importurile s-au cifrat la 67,9 milioane de dolari.

Добавить комментарий