Recent, președintele Ucrainei Petro Poroșenko l-a invitat pe Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului să efectueze o vizită oficială în Ucraina, transmite UNN cu referire la serviciul de presă al Președintelui.
Petro Poroșenko i-a mulțumit preafericitului părinte pentru sprijinirea credincioșilor ucrainenii în demersul de a forma o unică Biserică Ortodoxă Ucraineană Autocefală. La rândul său, Patriarhul Teofil a remarcat că „misiunea Bisericii constă în consolidarea tuturor credincioșilor nu în separarea lor”.
De asemenea, el a spus că mereu se roagă pentru pace în Ucraina.
Printre altele, în cadrul ședinței cei doi au discutat despre rezultatele Marelui Sinod Panortodox care a avut loc vara aceasta pe insula Creta.