Un jurnalist ucrainean a fost arestat la Moscova (video)

roman_suschenko
Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse a anunţat luni dimineaţă că a arestat un jurnalist ucrainean suspectat că desfăşura activităţi de spionaj pe teritoriul rus.Potrivit unui comunicat al FSB, jurnalistul Roman Şuşcenko, în vârstă de 47 de ani, a fost arestat pentru că strângea informaţii secrete despre armata rusă. Serviciul special rus îl acuză totodată pe Şuşcenko că purta legitimația de jurnalist pentru a-şi acoperi gradul de ofiţer în cadrul unui serviciu ucrainean de informații.

Potrivit Ukrinform, jurnalistul ucrainean se afla la Moscova de săptămâna trecută într-o vizită privată, efectuată în perioada concediului de odihnă. El a fost dat dispărut vineri.

Luni dimineaţă, televiziunea rusă de stat a prezentat imagini cu Şuşcenko din timpul interogării. Potrivit agenţiei de presă TASS, jurnalistul Ukrinform a fost plasat în arest preventiv pentru două luni.

Avocatul său va fi Mark Feighin, care a apărat-o şi pe pilotul militar ucrainean Nadejda Savcenko. Feighin a respins oricce legătură a lui Şuşcenko cu o agenţie ucraineană de informaţii.

„El este corespondentul Ukrinform de la Paris. A activat mereu ca jurnalist. Nu-mi dau seama de unde au apărut astfel de acuzaţii“, a declarat Mark Feighin, citat de postul de televiziune NTV.

Vicepreşedinta Radei Supreme (Parlamentul Ucrainei) Irina Gheraşcenko a cerut OSCE să reacţioneze în acest caz.

Добавить комментарий