Cernăuţi: simfonie arhitectonică

29 11 2020 LC CERN.1

De la Fondul Bisericesc la Muzeul Etnografic

În anul 1878, pe strada Domnească (actualmente – O. Kobyleanska), în vecinătatea Catedralei Mitropolitane Pogorârea Sfântului Duh, a fost construit un edificiu cu două etaje. Arhitectul a ales stilul neo-renașterea, iar întregul volum de lucrări a costat 68 mii de florini. Noua construcţie a fost destinată direcţiei Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei, care era pe atunci cea mai bogată instituţie din Ţara Fagilor.  În perioada austriacă Fondul a contribuit la construcţia majorităţii bisericilor ortodoxe din ţinut. Înainte de începerea ridicării edificiului său, au fost sfinţite Catedrala Mitropolitană şi Biserica Sfânta Paraschiva din Cernăuţi, era în construcţie Reşedinţa Mitropoliţilor.

În anii Primului Război Mondial, în parterul direcţiei Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei s-a aflat statul major al generalului rus Brusilov. De aici el conducea acţiunile armatei sale. Pentru apartamentele generalului Brusilov au fost repartizate câteva săli din această clădire. În una din ele a fost pus un iconostas mobil, în faţă căruia se ruga generalul, care era un om profund credincios.

În perioada interbelică, în această clădire impunătoare de pe strada Domnească (pe atunci – Iancu Flondor) funcţionau banca de asigurări şi magazine. Iar în primul an de putere sovietică – 1940-1941 aici s-a aflat organul de reprimare – NKVD, care a băgat frică de moarte în populaţia din regiune. Doar aici erau semnate documentele, care au distrus destinele a zeci de mii de oameni nevinovaţi şi paşnici, ridicaţi şi duşi în siberii fără de sfârşit. Din 1945 şi până în 1956 în frumoasa clădire de pe strada ce purta deja numele scriitoarei Olga Kobyleanska s-a aflat Comitetul raional de partid Stalin din Cernăuţi. Apoi întregul local a fost repartizat Muzeului Etnografic regional, care dispune de 90 mii exponate.

În fondurile Muzeului Etnografic regional sunt păstrate şi exponatele destinate viitorului Muzeu „Mihai Eminescu”, care urmează să treacă în casa lui Aron Pumnul, după reconstruirea acesteia.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

29 11 2020 LC CERN.229 11 2020 LC CERN.3

Добавить комментарий