Din topul ştirilor

21 12 2020 LC TOP 2

La sfârşitul lunii decembrie va fi inaugurat podul peste Prut de la Marşinţi, a declarat într-o conferinţă de presă şeful ad-interim al Serviciului regional de drumuri Cernăuţi, Iaroslav Maior. La ora actuală gradul de pregătire a podului este de 85 la sută. În momentul de faţă constructorii sunt preocupaţi de amenajarea trotuarelor, hidro-protecţie şi montare a sistemului de iluminare. Apoi se va trece la acoperirea cu un strat de asfalt şi beton, la montarea  balustradei. Se încheie şi asfaltarea drumurilor care duc spre pod din partea Herţei şi dinspre Marşinţi. Podul are lungimea de 323 metri, lăţimea de 6 metri, două trotuare a câte 1,5 metri lăţime, lungimea drumurilor de ieşire spre pod – 1,6 kilometri.

La început se va permite să treacă pe pod autoturismele, apoi şi autocamioanele.

***

La cea de a doua sesiune a Consiliului sătesc Vancicăuţi a fost adoptat bugetul Comunităţii Teritorial Unite pe anul 2021.  El prevede venituri şi cheltuieli în sumă de 77 milioane 430 mii 880 grivne. Deputaţii au adoptat mai multe programe, care urmează să fie realizate pe teritoriul Comunităţii Teritorial Unite Vancicăuţi în anul 2021. Este vorba de amenajarea teritoriului celor opt sate care fac parte din Comunitate, de susţinerea şi finanţarea instituţiilor de învăţământ, medicale. Sesiunea a aprobat structura instituţiilor comunale, a fost stabilită plata pentru alimentaţia copiilor la instituţiile preşcolare. Au fost examinate circa 70 de chestiuni funciare. După cum scrie ediţia Raion-info, o parte dintre ele urmează să fie examinate după încheierea inventarierii terenurilor de pământ.

21 12 2020 LC TOP 3

***

Complexul Instructiv-Educativ din Priprutia a primit, în preajma sărbătorii Sfântului Nicolae, utilaj multimedia pentru cabinetul de informatică din partea Secţiei de învăţământ a ARS Noua Suliţă. Directoarea Z. Evciuc, administraţia şcolii, colectivul pedagogic, elevii şi părinţii au exprimat sincere mulţumiri Secţiei raionale de învăţământ, conduse de A. Dovganiuc, pentru un asemenea cadou preţios şi necesar.

***

În oraşul canadian Toronto a avut loc un caz extraordinar – un copil s-a născut în sicriu. În momentul înmormântării oamenii prezenţi la funeralii au auzit un plânset de copil. El răsuna din sicriu. Femeia din sicriu era moartă de 23 de ore, 17 ore corpul ei neînsufleţit a fost ţinut în frigiderul de la morgă. Cum acest copil a supravieţuit fără oxigen, rămâne o taină. Aceasta l-a uimit şi pe medicul care a constatat moartea.

Fetiţa s-a născut slabă şi timp de 4 luni a fost ţinută în incubator. Numele femeii, copilului şi familiei se ţin în taină în scopuri de securitate, scrie daily-nov.biz.ua.

21 12 2020 LC TOP 1

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

 

Добавить комментарий