Cum Mihai Eminovici a devenit Mihai Eminescu

25 02 2021 LC EMINESCU 1

La 25 februarie 1866 (9 martie pe stil nou), cu 155 de ani în urmă,  a avut loc debutul literar al poetului nostru național, Mihai Eminescu.

În revista „Familia” a lui Iosif Vulcan este publicată poezia „De-aș avea…”, semnată de Mihai Eminescu.  Anume Iosif Vulcan, directorul revistei, i-a schimbat numele autorului acestei poezii din Mihai Eminovici în Mihai Eminescu, nume pe care poetul l-a adoptat imediat și l-a păstrat pentru totdeauna.

În luna iunie a anului 1865, Iosif Vulcan pune temeliile unei reviste, cu denumirea „Familia”, la Pesta, al cărei program era de a răspândi cultura română în Transilvania.
La începutul anului 1866, Iosif Vulcan primea la redacţia revistei „Familia”, aflată şi ea la primele apariţii , o scrisoare însoţită de câteva poezii ale unui elev din Cernăuţi. Autorul, care se numea Mihail Eminovici şi se recomandase ca fiind elev „privatist” la gimnaziul din oraş, rugând să i  se publice în revistă primele sale încercări poetice.
Plăcut surprins de talentul tânărului de numai 16 ani, Vulcan îi publică una dintre poeziile trimise, „De-aş avea”, în numărul 6 din 25 februarie/9 martie1866, însoţită de o notă plină de generozitate şi de încurajare: „Cu bucurie deschidem coloanele foaiei noastre acestui june numai de 16 ani, care cu primele sale încercări poetice trămise nouă ne-a surprins plăcut”. De asemenea, la Poşta redacţiei îi comunica următorul mesaj, care trădează impresia plăcută ce i-a făcut-o poezia, dar şi dorinţa de a continua colaborarea: „Cernăuţi. M.E. Şi corespundinţe am primi cu bucurie.”
Nu ne este greu să ne imaginăm nerăbdarea cu care „junele” poet a aşteptat apariţia exemplarului din „Familia”, în care să-şi vadă tipărită „încercarea poetică”, dar mai ales momentul în care a putut să citească poezia apărută în numărul 6 al revistei. Va fi avut însă o tresărire când, în dreptul numelui, a văzut trecut Eminescu şi nu Eminovici, aşa cum semnase el. Ce se întâmplase oare? Părându-i-se că nu are o rezonanţă clară românească, Vulcan şi-a luat permisiunea de a-l româniza, transformându-l în Eminescu, fără a-i da niciun fel de explicaţii. După o scurtă chibzuinţă, poetul a acceptat noua formă a numelui şi din acel moment tot ce a publicat a semnat numai Mihai Eminescu.

Printre colaboratorii revistei „Familia” au figurat și Vasile Alecsandri, Andrei Bârseanu, Dimitrie Bolintineanu, Aron și Nicolae Densușianu, George Coșbuc, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Alexandru Vlahuță, Barbu Delavrancea, Duiliu Zamfirescu etc.

25 02 2021 LC EMUNESCU 2

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий