În cadrul programului național „Marile Construcții” școala de la Igești (raionul Storojineț) urmează să fie reconstruită în 2021. În special, va fi finalizată o nouă clădire, construcția căreia a început în 2018, anunță Administrația Regională de Stat Cernăuți, notează Libertatea Cuvântului (www.lyberti.com).
La etapa actuală această școală funcționează în două încăperi vechi, iar încălzirea se face în sobe pe lemne. Instituția nu dispune de sală de sport, sală festivă, ateliere, cabinete specializate pentru orele de fizică și chimie.
Potrivit Irynei Isopenko, șef — adjunct al Administrației Regionale de Stat Cernăuți, reconstrucția școlii oferă oportunitatea pentru mai mult de două sute de elevi de a beneficia de un spațiu educațional confortabil și sigur.
„De asemenea, noua școală va dispune de rampe de acces și lift, astfel încât copiii cu nevoi educaționale speciale vor avea condiții decente și egale pentru învățare”, menționează Iryna Isopenko.
Finalizarea construcției noii clădiri pe teritoriul școlii va permite deschiderea unei grupe de preșcolari. Actualmente părinții igeșteni sunt nevoiți să-și ducă copiii la grădinițele din Ciudei sau Crasna.
Libertatea Cuvântului (www.lyberti.com)