Angela Gaidei: „La baza familiei stă iubirea şi izvorul curat al înţelepciunii”

8 03 2021 LC GAIDEI 1

 „Libertatea Cuvântului”: Interviu de sărbătoare

Doamna Angela Gaidei, originară din Bălcăuţii Noua Suliţei, lucrător al culturii şi pedagog, de mai mulţi ani se află împreună cu familia sa peste hotare, în Franţa. E ceva firesc pentru multe familii din Ucraina. În preajma Zilei de 8 martie, „Libertatea Cuvântului” i-a adresat câteva întrebări, la care doamna Angela a răspuns imediat.

–Ce înseamnă pentru o femeie – soţie şi mamă – familia, mai ales dacă se află cu ea peste hotare, departe de locurile natale?

–Nu-s unica care spun şi nu fac o descoperire că familia e simbolul fericirii. Aici sunt unite mai multe inimi la un loc, adică inimile părinților, copiilor şi, desigur, ale buneilor. E o putere enormă acolo, unde se unesc gândul şi inima.  Foarte des cu fiica în unison putem repeta una şi aceiaşi expresie. E ceva deosebit ce se explică, probabil, printr-un singur cuvânt-legământ de la Dumnezeu. Oriunde te-ai afla, ea, familia, te face mai puternic, rezistent la orice greutăți. Sfatul celor apropiați este sincer şi cel mai de preț. Aici nu există trădare, invidie şi manipulație. Aici domină răbdarea, înțelepciunea şi speranța în ziua de mâine.

Ce Vă ajută să rezistaţi în condiţiile de astăzi, condiţionate de pandemie?

–La drept vorbind, pot spune că pandemia a provocat mare panică în lume.  Însă trăim că aşa e dat de o putere mai mare – Credința.  Anume ea ne ajută  să supraviețuim. Nu pierdem speranța că va sosi timpul să zâmbim din nou, vom susţine concerte şi va răsuna clopoțelul în şcoli în prezența elevilor şi profesorilor, ceia ce astăzi,  din păcate, este încă imposibil. Rămâne să credem în minune  şi să primim ceia ce ne este dat, fără să ne înrăim sufletul.

–De ce depinde armonia în familie?

–Baza fundamentală a familiei, după părerea mea, rămâne, totuşi, izvorul curat al înțelepciunii. De aici vine şi dragostea, şi liniştea, şi încrederea. Viața de toate zilele ne oferă diferite surprize. Indiferent de locul unde ne aflăm, toate se pot face în unire şi cu bună voință. Orice obstacole ce stau în cale dispar datorită susținerii morale şi respectului unul față de altul. Toate acestea şi formează miracolul care se numeşte armonia în familie.

Cu prilejul acestei frumoase şi însemnate zile de primăvară, le doresc tuturor femeilor dragoste reciprocă, sănătate trainică şi suflet luminos. Să trăiți în pace şi bunăstare, având bucurie în suflet, fiind gingaşe ca lalelele de primăvară.

Iar mamei mele îi dedic această poezie.

De când e lumea, mama-i – mamă,

Din patru litere format.

Țin strâns fotografia-n palmă,

Cu chipul tău blând şi curat.

Privirea ochilor e plină de lumină,

Vorba ta e dulce precum mierea…

Ție florile se-nchină în grădină,

Ție, mamă, toate-s cu putere.

Să te strâng azi, mamă-n brațe,

Tu deloc nu te-ai schimbat.

Le-ai trecut pe toate-n viață,

Cărări strâmte ai umblat.

Ştiu că azi îți datorez

Pentru toate ce mi-ai dat,

Că şi cânt, că şi dansez –

În suflet mi le-ai semănat.

Oare pot doar în cuvinte,

Să-ți redau dragostea toată?

Văd, e greu să fii părinte,

Să fii mamă, să fii tată.

De-ai şti, mamă, că străinul

Niciodată nu mângâie,

Zi de zi serveşti veninul,

Mă ierți, că mă plâng ție.

Simt, că inima de mamă,

Le primeşte, mă îndeamnă.

Şi de-atâta vin în grabă,

Simt prin lacrimi, cum mă cheamă.

Plecăciune îți aduc, iubire,

Sănătate multă de la Dumnezeu,

Orice clipă s-o trăiești în bine,

Cât de mult aş vrea să vin şi eu.

Să gătesc bucatele pe masă,

Să privesc cum pâinea tu o faci,

Mamă, uite astfel pot veni acasă

Prin cuvinte, cântec, oameni dragi.

La mulți ani, mămico, îţi mulțumesc!

Pentru că mi-ai dat odată viață,

Eu cu tine-n inimă trăiesc,

Tu-mi eşti soarele lucit de dimineață.

8 03 2021 LC GAIDEI 2

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий