Anul 1412. Este încheiat acordul secret de la Lublau între Polonia şi Ungaria, o înţelegere care reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărţire a unui teritoriu românesc în sfere de influenţă. La domnia Moldovei în acea perioadă se afla Alexandru cel Bun, domn paşnic şi bun gospodar, vasal al regelui Poloniei – Vladislav Iagiello. Regele Ungariei, Sigismund, dorea readucerea Moldovei sub suzeranitate ungară, dar regele Vladislav Iagiello era un suveran prea puternic pentru a putea fi înlăturat. Ambii monarhi convin la un acord secret de compromis, Acordul secret de la Lublau, prin care Ungaria recunoştea suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei cu condiţia ca Moldova să apere Ungaria împotriva turcilor. În cazul în care domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun ar refuza acest ajutor armat, Moldova urma să fie împărţită în două: Ungaria luând ţara de jos cu linia munţilor, Bârladul şi Chilia, iar Polonia partea de nord cu Iaşii, linia Nistrului şi Cetatea Albă. Domnul moldovean nu ştia de existenţa acordului de la Lublau, iar acesta nu a fost aplicat, datorită faptului că Moldova şi-a onorat întotdeauna obligaţiile rezultate din acceptarea suzeranităţii regelui polon, apărându-i de turci pe polonezi, fără să ştie de existenţa acordului de la Lublau.
Anul 1915. S-a născut la Râșcani, în Basarabia, zoologul și biologul român Nicolae Botnariuc. Nicolae Botnariuc (1915-2011) a fost membru al Academiei Române (corespondent în 1974 și titular în 1990). El a semnat peste 150 de lucrări științifice, a condus colectivul de elaborare a lucrării „Fauna României”, precum și prima expediție românească transafricană (1970-1971). Nicolae Botnariuc a fost membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei.
Anul 1917. Abdică Ţarul Nicolae al II-lea, eveniment care marchează sfârşitul dinastiei Romanovilor şi a Imperiului Ţarist în Rusia. Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei (1868-1918) a fost ultimul împărat al Rusiei. A domnit din 1894 până la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârșitul Revoluției din februarie. A fost asasinat împreună cu întreaga sa familie de către bolșevici la ordinul lui Lenin. Canonizat drept sfânt al bisericii ortodoxe ruse după căderea regimului comunist în această ţară.
Anul 2004. Oamenii de știință au descoperit Sedna, cel mai îndepărtat obiect din sistemul solar observat până acum. Sedna este o posibilă planetă pitică din sistemul solar. Acest obiect face o rotație în jurul Soarelui o dată la 10.500 de ani.
La 15 martie este marcată Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor. Scopul este de a
scoate în evidenţă aspecte legate de serviciile de care beneficiază consumatorii.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com