La 31 martie 1933 s-a născut unul dintre cei mai mari poeți români ai contemporaneității, Nichita Stănescu, membru post-mortem al Academiei Române.
Nichita Hristea Stănescu (nume literar Nichita Stănescu) s-a născut la Ploieşti, judeţul Prahova.
Considerat atât de critica literară, cât şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o denumea “Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparţine temporal, structural şi formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuşi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu şi Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici.
Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, s-a născut în 1908. Linia sa genealogică are la origine țărani prahoveni veniți la oraș, în Ploiești, la începutul secolului al XIX-lea. Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, s-a născut în 1910, în orașul Voronej din Rusia. Tatăl Tatianei a fost fizicianul și generalul Nikita Cereaciuchin. După Revoluția din Octombrie el se refugiază discret și rapid împreună cu familia sa, formată din soție și două fiice, în România, la Ploiești. Aici, în orașul petroliștilor , viitorii părinți ai lui Nichita se vor întâlni și căsători la 6 decembrie 1931.
Întâiul lor născut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al generalului-fizician rus și al comerciantului român, Nichita Hristea Stănescu.
Creația poetică a lui Nichita Stănescu a fost apreciată chiar de la bun început. Primul premiu al Uniunii Scriitorilor din România i s-a acordat în anul 1964 pentru volumul de poezii „O viziune a sentimentelor”. Apoi cu asemenea premii au fost menționate cărțile sale „Necuvintele” (1969), „Cartea de recitire” (1972), „Starea poeziei” (1975). În anul 1975 poetul român Nichita Stănescu devine deținătorul Premiului Internațional „Gottfried von Herder”, iar în 1978 – al Premiului „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezii „Epica Magna”. În 1982 i se înmânează Premiul „Cununa de Aur” al Festivalului Internațional „Serile de Poezie de la Struga” din Macedonia.
Poetul Nichita Stănescu a fost un mare patriot. El afirma: „Patria mea este limba română”. În anul 1976 el a vizitat pentru prima dată Chișinăul. Se spune că atunci când a coborât din vagon la Gara Chișinău, a îngenunchiat şi a sărutat acel vechi pământ românesc. Și aceasta în Chişinăul din acea perioadă, când Republica Moldova făcea parte din URSS. Discursul lui a fost atât de românesc, încât reprezentanţii autorităţilor au părăsit imediat localul. Luând cuvântul în faţa unei săli arhipline, Nichita Stănescu a afirmat: „În sfârşit, am venit de la mine de acasă la mine acasă…”.
Firește, Nichita Stănescu a iubit și Bucovina, despre care spunea: „Bucovina este aura nordică a Dunării”. În anul 1997, poetul cernăuțean, Vasile Tărâțeanu, devine laureat al Marelui Premiu „Nichita Stănescu” al Academiei Române.
Nichita Stănescu s-a stins din viață la 13 decembrie 1983, trăind pe acest pământ exact 50 de ani.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com