Adunarea Generală a membrilor Uniunii Scriitorilor din Moldova (USM) l-a reales pentru un nou mandat în funcţia de preşedinte al organizaţiei pe poetul Arcadie Suceveanu.
Pentru el şi-au dat votul 111 scriitori, iar pentru criticul şi istoricul literar Aliona Grati – 66.
„Să fii preşedinte al UASM nu este atât de uşor. Contez pe experienţa acumulată în cei patru ani de preşedinţie şi pe susţinerea pe care o aştept din partea echipei ce urmează a fi formată. De asemenea, contez pe sprijinul celor 15 membri ai consiliului, care au fost aleşi la acest for”, a subliniat Suceveanu, citat de Moldpres.
Arcadie Suceveanu va împlini în noiembrie a.c. 64 de ani. S-a născut în satul Suceveni, din regiunea Cernăuți, în familia lui Vasile și Catrina Sucevan. A debutat ca poet în anul 1968 cu versuri închinate mamei, în „Zorile Bucovinei”. A mai publicat eseistică, cărți pentru copii și abecedare. Este foarte apreciat și pentru cărțile destinate copiilor: “ȘTIUca la școală”, “Dacă vrei să fii Columb”, “Poezii de seama voastră”, “Filmul copilăriei”, “Rața și Arhimede (când suntem) copii” ș.a. A publicat cronici literare, eseuri și a tradus din poezia ucraineană și rusă. Selecții din versurile sale sunt incluse în antologii de poezii din România, Suedia, Ucraina, Rusia, Turcia, Macedonia, Franța, Belarus și Italia. Arcadie Suceveanu este membru al USM, membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru-fondator al PEN-Clubului din Moldova.