A fost desemnat noul președinte al Parlamentului European

374712

Europarlamentarul socialist David Sassoli a fost ales miercuri preşedinte al Parlamentului European (PE) pentru următorii doi ani şi jumătate, informează Reuters.

În vîrstă de 63 de ani, Sassoli a obţinut o majoritate simplă în a doua rundă de vot desfăşurată în prima sesiune plenară a Parlamentului European. Au mai candidat pentru acest post eurodeputata ecologistă germană Ska Keller, deputata spaniolă Sira Rego, din grupul de extremă stânga GUE/NGL, şi conservatorul ceh Jan Zahradil.

Fost jurnalist din Florenţa, Sassoli a fost europarlamentar şi în ultimele două legislaturi.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat marţi, la finalul summitului maraton la care liderii europeni au convenit asupra nominalizărilor pentru posturile-cheie în instituţiile UE, că aceştia doresc ca funcţia de preşedinte al PE să fie împărţită între socialişti şi populari, câte doi ani şi jumătate pentru fiecare

.Conform compromisului la care au ajuns liderii europeni, două femei şi doi bărbaţi vor prelua principalele posturi de conducere în instituţiile UE, dacă aceste nominalizări vor fi validate şi de PE.

Astfel, preşedinţia Comisiei Europene va reveni actualului ministru german al apărării, Ursula von der Leyen, membră a partidului Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi reprezentată a Partidului Popular European (PPE), conducerea Băncii Centrale Europene va fi preluată de franţuzoaica de centru-dreapta Christine Lagarde, actuala şefă a Fondului Monetar Internaţional, în timp ce ministrul spaniol de externe, socialistul Josep Borrell, va conduce diplomaţia europeană, iar premierul belgian, liberalul Charles Michel, va fi preşedintele Consiliului European.

Добавить комментарий