A început recrutarea în armată

navch

În regiune a început recrutarea de toamnă în armată. Tinerii recruți cu vârsta până la 20 de ani au primit citațiile de prezentare la comisariate.

Apoi vor trebui să treacă examenul medical.

Tinerii urmează să fie recrutați în cadrul Forţelor Armate ale Ucrainei, Gărzii Naționale și Serviciului de Stat pentru Transporturi Speciale. Acești tineri nu sunt trimiși în zona desfășurării Operațiunii antiteroriste. În același timp, peste 180 de persoane apte de serviciul militar au fost amendate pentru că nu s-au prezentat la comisariatele din regiune, după ce au primit citațiile respective, anunță conducerea Comisariatului militar regional. Este vorba de rezerviștii care au fost convocați pentru exerciții militare în unitățile din țară. Antrenarea rezerviștilor la exercițiile militare a creat panică în rândul populației pentru că s-a strecurat zvonul că e vorba de următorul val de mobilizare obligatorie în armată.

Comisarul regional Volodymyr Șvediuk a dezmințit aceste zvonuri. ”Peste 200 de persoane din regiune participă la exercițiile militare care se desfășoară conform graficului stabilit anterior pe o perioadă de 30 de zile. După încheierea lor militarii vor reveni acasă. Până la finele anului se planifică desfășurarea a încă 5 exerciții militare cu participarea militarilor în rezervă”, a explicat comisarul V. Șvediuk.

Добавить комментарий