Taras Kovryk, în vârstă de 34 de ani, din orășelul Hliboca, a fost dat dispărut în luna februarie anul curent, în timp ce efectua o misiune de luptă în estul Ucrainei. Mama sa s-a întors din Italia, unde lucra, și a început să-și caute fiul. Ea a sperat până în ultima clipă că fiul este în viață, scrie ziarul „Express”.
„Ar trebui să știți cât de mândră am fost de Taras al meu, îi mulțumeam lui Dumnezeu în fiecare zi în rugăciunile mele că mi-a dat un astfel de fiu. Era calm, grijuliu, onest…”, afirmă Olena Kovryk, mama lui. După absolvirea școlii, Taras a studiat la Colegiul Cooperativ din Cernăuți și a obținut diplomă de manager. Apoi și-a făcut serviciul militar, a lucrat în poliție. Din 2014 până în 2015, Taras Kovryk a participat la Operațiunea antiteroristă. În 2021 Taras a fost promovat la gradul de ofițer. A fost fericit cu soția sa Sofia, crescând și educând împreună fiul Vasyl, care are 8 ani.
În martie 2022, Taras Kovryk și grupul său au apărat Bucea, Irpin și Gostomel de ocupanți. Pentru profesionalismul și curajul manifestat, el a primit personal o diplomă din partea actualului ministru de Interne, Igor Klymenko. „Chiar și în acel infern fiul meu nu și-a pierdut omenia. Odată i-am trimis un lot de ajutoare de la voluntarii din Italia, unde am trăit și am lucrat mult timp, iar el l-a împărțit localnicilor”, își amintește mama lui, Olena Kovryk.
La sfârșitul lunii iulie a anului trecut, Taras Kovryk a demisionat din cadrul forțelor de ordine, a trecut un examen medical militar și s-a alăturat Forțelor Armate ale Ucrainei.
„Când Taras își făcea serviciul în regiunea Kiev, a însoțit un grup de copii strămutați din regiunile estice, toți orfani”, povestește doamna Olena. Ochii lor triști și plânși l-au impresionat atât de mult pe Taras, încât el a spus: „Voi apăra Ucraina până la urmă de dragul zâmbetelor copiilor”.
Taras Kovryk făcea parte dintr-o companie de pușcași. Iar la 18 februarie anul acesta, a dispărut lângă Bahmut în timp ce efectua o misiune de luptă. „În acea zi m-a durut foarte tare inima! Eram în Italia. Am sunat-o pe nora mea, care mi-a spus că a dispărut contactul cu Taras. Am cumpărat imediat bilet și am parcurs 2.300 de kilometri până acasă pentru a-mi găsi fiul. Numai Dumnezeu știe prin ce a trecut familia noastră atunci. Am crezut că fiul meu este în viață, gândindu-mă că poate se află în captivitate.
Am străbătut întreaga linie a frontului, la câțiva kilometri de inamic, pentru a-l găsi. În total, am parcurs 6.000 de kilometri, am vizitat sute de spitale și clinici, am vizitat zeci de morgi și am văzut sute de cadavre. Și aceasta este cel mai strașnic. Dar Taras nu se afla nici printre cei vii și nici printre cei morți. Iar în aprilie, am fost informată că poziția în care Taras a fost văzut ultima oară fusese recucerită de Forțele Armate Ucrainene… Fiica mea, nora mea și eu l-am identificat pe Taras după medalionul său cu numele „Sofia” și verigheta sa”.
Potrivit Olenei Kovryk, 12 dintre camarazii de arme ai lui Taras sunt încă considerați dispăruți. „Acum ajut două familii ale acestora. Încerc să-i calmez, să le insuflu încredere în ceva bun, să plâng cu ei și să păstrez liniștea. E mai ușor să trecem prin toate aceste încercări împreună. Cred că Taras al meu s-ar mândri cu mine”, afirmă hliboceanca Olena Kovryk.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com