Activitate culturală intensă la  Pătrăuții de Jos

18 02 2022 EL 3

Cititorii noștri știu deja că  în permanență, atât la căminul cultural, cât și la biblioteca centrală a satului Pătrăuții de Jos, au loc cele mai diverse activități culturale: date remarcabile, sărbători naționale și tradiționale, întâlniri cu oameni deosebiți, lansări de carte, comemorări, expoziții pe diferite teme, recitaluri, concerte etc. Zilele acestea au fost organizate câteva acţiuni cultural-literar-artistice, dar și comemorative dedicate unor anumite evenimente. Prima acţiune a fost prilejuită de Ziua dăruirii cărților pentru bibliotecă. Astfel în aceste zile am dăruit mai multe cărți pentru biblioteca noastră, deși facem acest lucru ori de câte avem prilejul. La acțiunea noastră, în afară de doamnele din domeniul culturii și subsemnata s-au alăturat și câțiva copii din ansamblul de dansuri „Mugurel”, dar și membrii ai cercului literar „Lira”. Cu acest prilej am avut și o scurtă întâlnire cu fosta directoare a căminului cultural Elena Damian-Vasca, la biblioteca locală. A doua acţiune a fost consacrată retragerii trupelor sovietice din Afganistan. Au fost pregătite expoziții de carte, întâlniri cu membrii cercului literar, iar prin efortul doamnelor din sfera culturii la câțiva dintre foștii participanți li s-au transmis câteva cadouri.

A treia acţiune a fost vizita făcută familiei Tochiță din satul vecin Pătrăuții de Sus. Toți cunosc faptul că domnul Dragoș Tochiță este un binecunoscut folclorist și publicist din partea locului. Toată viața a cules folclor, a publicat materiale prin ziare, poezii populare, și a tipărit cărți, despre oamenii satului, deportați, file din istoria baștinei, obiceiuri legate de anumite sărbători etc. Reamintim cititorilor că în toamna anului trecut am fost și l-am felicitat cu prilejul jubileului de 8 decenii de viață. L-am regăsit și de această dată bine dispus, atât doar că îl supără durerea de picioare. La fel,  am găsit-o bine dispusă și pe soția sa Raveca, care zilele acestea își va marca jubileul de 75 de ani. Ambii ne-au povestit lucruri interesante. Mai ales ne-au interesat cele legate de numele lui Simion Rely,  de la a cărui naștere vom marca în vara acestui 140 de ani. Simion Rely s-a născut în cătunul Pițuleni, nu departe de gospodăria familiei Tochiță. De asemenea a pregătit câteva strigături pentru unele dansuri românești specifice zonei pe care doamnele de la căminul cultural le pun pe scenă în permanență.

Sincere mulțumiri aducem harnicelor doamne din domeniul culturii satului Pătrăuții de Jos: Maria Ștefureac, bibliotecară șefă, Larisa Popescu-Chedic, directoarea căminului cultural, Natalia Balan, conducătoare artistică la această instituție culturală, pentru efortul și munca depusă la pregătirea și desfășurarea tuturor acestor activități importante și interesante.

Eleonora SCHIPOR

18 02 2022 EL 1

18 02 2022 EL 2

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий