Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică a pierdut controlul asupra Centralei Nucleare din Zaporijjia

3 08 2022 F 9

Centrala Nucleară din Zaporijjia a ieşit complet de sub controlul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, iar principiile securității nucleare la centrală au fost încălcate.

Despre aceasta a declarat directorul general al AIEA, Rafael Grossi, într-un interviu pentru The Associated Press, citat de Audiovizualul public ucrainean.  Potrivit lui Grossi, Centrala Nucleară se află de fapt într-o zonă de ostilități active, furnizarea de echipamente acolo a fost întreruptă și faptul că Centrala este controlată de Federația Rusă, dar, în același timp, specialiștii ucraineni continuă să lucreze acolo,  duce la „violență anticipată”.

În acest sens, directorul general al AIEA a făcut un apel către Rusia și Ucraina să permită rapid experților să viziteze complexul pentru a stabiliza situația și a evita un accident nuclear.

După cum transmite corespondentul Audiovizualul public ucrainean, la conferința ONU, consacrată Tratatului de neproliferare a armelor nucleare, Grossi a subliniat încă o dată că situația din Zaporijjia este instabilă și este foarte greu să ajungi acolo. „Acțiunile militare afectează puternic stația. Dacă vei căuta pe hartă Centrala Nucleară din Zaporijjia, locația ei, vei vedea că ea află într-un loc, unde se desfășoară operațiuni militare active”, a adăugat el.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий