Al treilea trofeu câştigat de „Dinamo” (Kiev)  într-un singur sezon sub conducerea lui Mircea Lucescu

13 05 2021 LC FOTBAL

„Dinamo” Kiev a început Campionatul de fotbal 2020/2021 între echipele din Premier-Liga Ucraineană cu un nou antrenor principal, Mircea Lucescu. Chiar în primul meci, pentru Supercupa Ucrainei, „Dinamo” a câştigat în faţa principalului adversar „Şahtar” (Doneţk) şi a devenit posesoarea  acestui trofeu. În ultimul meci din actualul sezon, meciul final pentru Cupa Ucrainei, „Dinamo”, de acum şi în rang de campioană a Ucrainei, a învins echipa finalistă „Zorea” şi a câştigat ce-l de-al treilea trofeu într-un sezon sub îndrumarea antrenorului român. Astfel, „Dinamo” pentru a treisprezecea oară a câştigat Cupa Ucrainei. E un record naţional.

Semnificativ este faptul că „Dinamo” a repurtat această victorie în ziua când, cu 84 de ani în urmă, a fost creată la Kiev Asociaţia sportivă „Dinamo”, în ziua când, cu 19 ani în urmă, a încetat să bată inima legendarului antrenor dinamovist, Valeri Lobanovski.

Contribuţia vestitului antrenor român, Mircea Lucescu, în aceste trei realizări „de aur” ale echipei „Dinamo” este foarte mare, afirmă specialiştii ucraineni.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий