Ambasada Ucrainei la Chișinău: Nu sunt preconizate vizite ale președintelui Poroșenko în Republica Moldova

d722110397487335fdc17d6daf764e57_1486987043_extra_large

Informația precum că președintele Petro Poroșenko ar veni la Chișinău în data de 13 februarie a fost dezmințită de Ambasada Ucrainei în Republica Moldova, notează agora.md. S-a întâmplat după ce, aseară, președintele Igor Dodon a confirmat vizita lui.

„În planul de lucru al șefului statului, Petro Poroșenko, nu sunt prevăzute vizite în R. Moldova. Ambasada Ucrainei nu comentează informațiile apărute în presă”, este mesajul plasat pe Facebook de misiunea diplomatică ucraineană în țara vecină.

Pe de altă parte, la Chișinău nu este total exclusă o eventuală vizită a liderului statului vecin. „Mai demult, se pregătea o asemenea vizită, însă ea a fost amânată pentru o dată ulterioară. În contactele noastre cu autoritățile de la Kiev, pe agenda bilaterală se menține acest subiect”, a comunicat șeful serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Alexandru Roitman. El a precizat că în planul vizitei amânate nu era prevăzută o întâlnire dintre Poroșenko și Dodon.

Informația despre vizita lui Poroșenko a fost confirmată de Igor Dodon într-o emisiune la Accent TV, luni.

„Din câte știm noi, Poroșenko trebuie să aterizeze miercuri. Ne-a fost solicitată garda de onoare. Noi am dat acordul. În ceea ce privește întrevederile, noi înțelegem că Poroșenko este candidat la alegerile prezidențiale și ca să nu ne amestecăm în treburile interne, noi considerăm că președintele nu trebuie să se întrevadă cu niciun candidat. Nu ar fi corect”, a spus Dodon.

Poroșenko și Dodon nu s-au întâlnit niciodată într-o vizită oficială. Președintele ucrainean s-a întâlnit anterior cu premierul Pavel Filip. În iulie 2017, cei doi au inaugurat împreună controlul comun la punctul de frontieră Pervomaisk-Cuciurgan, iar în decembrie anul trecut au discutat la telefon despre extinderea acestei practici.

Screenshot_1

Добавить комментарий