Ambasadorul Rusiei, Valery Kuzmin, a rămas fără portofel, în timp ce se afla în Piaţa Mare din Sibiu, hoţii furându-i bani şi cardul diplomatic. Ambasadorul a depus plângere la Poliţie, iar oamenii legii încearcă să găsească faptaşul. Surse oficiale au decarat, luni, pentru News.ro, că ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valery Kuzmin, se afla în Piaţa Mare, sâmbătă seară, împreună cu soţia sa, când a simţit o atingere uşoară în zona pieptului, iar apoi a constatat că i-a dispărut portofelul din buzunarul cămăşii. Diplomatul avea în portofel 1.250 de lei, 250 de dolari şi mai multe carduri de fidelitate, dar şi cardul de identitate diplomatică. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz şi se fac cercetări pentru furt calificat.
„În perioada 8-10 iunie, la nivelul Poliţiei Mununicipiului Sibiu au fost înregistrate 5 plângeri privind infractiuni de furt (tel mobile si portofele). Politistii din cadrul Biroului Investigatii Criminale, sub coordonarea Parc de pe lângă Judecătoria Sibiu, desfaşoară activităţi de identificare a autorilor”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Judeţene SIbiu.