Ameliorarea materialului semincer de cartofi

whole-and-sliced-raw-potatoes

whole-and-sliced-raw-potatoesDe ce foarte des se obţin recolte modeste la cultivarea cartofilor? Una din cauze este că nu se reînnoieşte materialul semincer. Se ştie: cu timpul particularităţile soiului se pierd, adică el degradează. Sunt soiuri mai rezistente la cultivări repetate. Este vorba de soiul „Borodeanska rojeva”, „Belarosa”, „Horlyţea”, „Santa”. De menţionat că degradează tuberculele din cauza acumulării infecţiilor virotice, temperaturilor înalte.

Recolta depinde şi de fertilitatea solului, de îngrăşămintele încorporate, de premergători, precipitaţii, combaterea bolilor şi dăunătorilor, de teren, respectarea rotaţiilor. Acum, în timpul recoltării, se poate alege materialul semincer de la cele mai roditoare soiuri. Eu, de pildă, aleg materialul semincer numai din cuiburi cu recoltă bogată, şi în acest mod este  reţinut întrucâtva procesul de degradare a cartofului. De fapt, cartofii din aceste cuiburi sunt adunaţi împreună şi numai apoi, în dependenţă de cantitatea acumulată, se va face sortarea lor. Având în vedere că determinarea celor mai roditoare plante e un lucru dificil, eu, personal, procedez în felul următor: sap cartofii din fiecare cuib şi-i aşez în grămezi aparte. După ce am săpat un rând, aleg cartofii pentru selecţie din cuiburile care au dat cea mai mare recoltă.

În acest mod procedez începând cu a doua sau a treia reproducţie, şi astfel 14 ani cultiv fără a reînnoi soiurile de cartofi „Borodeanska rojeva”, „Iavir”, „Horlyţea”, „Santa”.

În acest sezon, precum şi în 2013, brusc s-a întrerupt vegetaţia din cauza fitoftorozei  apărute după ploile din iulie. Bunăoară, pe 20 iulie frunze verzi la cartofii de soiul „Minerva” erau 6 procente, şi respectiv la celelalte soiuri „Kara” – 31, „Roza” — 42, „Serpanok” – 50, „Borodeanska rojeva” -82, „Santa” -71, „Horlyţea” — 75, „Slaveanka” – 95 de procente, iar  peste şapte zile nu au rămas frunze verzi. Şi aceasta a redus recolta de cartofi aproape la toate soiurile – în cuib erau multe tubercule, dar mici.

Şi în actualul sezon, ca şi în cel precedent, la unii gospodari în mai multe cuiburi plantele n-au răsărit sau au apărut plante slab dezvoltate. De ce? Motivul constă în  degradarea soiului. Acest proces a sporit în ultimii  ani din cauza temperaturilor înalte. Pentru a preveni acest fenomen, primăvara trebuie lăsate tuberculele să încolţească, apoi să fie plantate – câte două într-un cuib.

A sporit atacul putregaiului asupra tuberculelor pe loturile plate ca rezultat al ploilor abundente din iulie, precum şi pe cele îmburuienite. Eu am recoltat cartofii de soiul „Minerva” în zilele de 25-26 iulie, obţinând în medie câte 0,8 kilograme de tubercule într-un cuib. Unele erau putrede sau atacate de putregai. Acest soi e ultratimpuriu, roditor, însă nu e rezistent la putregai în caz de umiditate sporită. Am recoltat şi cartofii de soiul „Belarosa” – soi timpuriu, roditor, dar care nu e rezistent la umiditate sporită. Recolta de cartofi de soiurile „Kara” şi „Santa” e îmbucurătoare, dar sunt şi tubercule atacate de putregai. Tuberculele de soiul „Borodeanska rojeva” sunt mărunte. De asemenea, este un soi nerezistent la umiditate sporită.

Am constatat şi următorul lucru: în cuiburile, unde materialul semincer a fost folosit din cuiburile cu cantitate maximă de tubercule, alese toamna trecută, recolta este de două ori mai mare decât în cuiburile unde a fost folosit materialul semincer din cuiburi cu o cantitate mai mică de tubercule.

Materialul semincer de elită îl aleg din cuiburile cu 23-28 de tubercule de soiul „Borodeanska rojeva”. Cartofii pentru seminţe îi spăl, îi usuc şi îi verific din nou, înlăturând cei cu defecte sau cei atacaţi de boli. Apoi îi ţin 14-16 zile la lumină să înverzească. Cartofii cu cojiţa roză, roşie, albastră, trebuie ţinuţi mai mult timp pentru înverzire. Datorită faptului că îi spăl, asigur înlăturarea considerabilă a microflorei patogene, descopăr uşor cartofii atacaţi de diferite boli. Prin înverzirea materialului semincer asigur rezistenţa lui la boli, păstrarea normală pe parcursul iernii, iar aceasta este o garanţie a sporirii recoltei cu 10 la sută.

Dar, trebuie să ştim că înverzirea cartofului nu se face la soare, ci la umbră. Cartofii înverziţi nu sunt buni nici pentru mâncare, nici pentru furajarea animalelor, deoarece ei acumulează substanţe toxice, de aceea aceşti cartofi nu sunt atacaţi nici de rozătoare. Materialul semincer se păstrează aparte de cartofii meniţi pentru alimentaţie.

Aparte se cultivă şi fiecare soi, fiindcă diferit este termenul de maturizare.

Recoltarea timpurie reduce pierderile din recoltă în rezultatul atacării tuberculelor de către putregai şi dăunători. În materialul semincer se reduce acumularea microbilor patogeni. Pentru acumularea substanţelor nutritive în sol, oprirea  apariţiei buruienilor, după ce  este săpată o porţiune de cartofi, e bine de semănat ridiche sau muştar alb.  Culturile verzi sunt binevenite pe loturile unde nu se încorporează îngrăşăminte organice,  nu se respectă rotaţia culturilor agricole. Ele îndeplinesc şi un rol fitosanitar.

Tuberculele recoltate se vor păstra temporar 2-3 săptămâni, iarăşi se vor alege şi se vor înlătura cele atacate de putregai şi numai după aceea se vor pune la păstrare.

Ion CRILIUC, pedolog 

Добавить комментарий