Ucraina a pierdut 80% din rezervele de petrol și gaze în Marea Neagră, o parte semnificativă a infrastructurii portuare și 13 întreprinderi de stat de armament în urma anexării Crimeei de către Rusia, a declarat prim-vicepremierul Stepan Kubiv, citat de Ukrinform.
Anexarea Crimeei, chiar dacă nu este recunoscută internațional, a eliminat controlul de facto al Ucrainei atât asupra apelor teritoriale din regiune (inclusiv a zonei economice), dar și asupra unității de producție aflate în prezent în administrarea separatiștilor din zona de est a țării.
„Ucraina a pierdut 80% din perimetrele de petrol și gaze din Marea Neagră și o parte semnificativă a infrastructurii portuare din cauza anexării Crimeei. Impactul negativ cauzat de pierderea porturilor este acum agravat de restricțiile impuse de Rusia navelor ucrainene în Marea Azov și Marea Neagră. Până în prezent, 115 din cele 150 de mine de cărbune sunt situate pe teritoriile ocupate temporar (de separatiști — n.r.), industria apărării a suferit aproape cele mai mari pierderi, am pierdut 13 întreprinderi de stat din Crimeea anexată și zece întreprinderi în zonele temporar ocupate din regiunile Donețk și Lugansk”, a afirmat Kubiv, care este și ministru al dezvoltării economice și comerțului în cadrul cabinetului de miniștri.