Cu 83 de ani în urmă a avut loc unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria neamului românesc din nordul Bucovinei, care a intrat în conștiința populară ca „masacrul de la Fântâna Albă” și așa se va transmite din generație în generație. Pentru a dăinui un popor nu trebuie să-și uite istoria, trebuie să-și cinstească predecesorii. Crima din 1 aprilie 1941 a fost săvârșită de regimul totalitar bolșevic față de cetățeni români pașnici din mai multe localități din Valea Siretului în pădurea Varnița de lângă satul Fântâna Albă, la câțiva kilometri de frontiera sovieto-română stabilită după 28 iunie 1940. Acel regim, care a săvârșit această crimă, a ținut-o în taină timp de aproape jumătate de secol. După ce despre masacrul de la Fântâna Albă a început să se vorbească deschis, în locul unde a fost vărsat sânge omenesc au fost ridicate câteva cruci și în fiecare an, la 1 aprilie, aici au loc mitinguri de doliu și parastase întru cinstirea memoriei victimelor nevinovate ale regimului totalitar.
Anul acesta, la Complexul comemorativ din pădurea Varnița s-a adunat multă lume. Mitingul de doliu și parastasul au fost organizate de conducerea Comunității Teritoriale Cameanca (primar Vasyl Zahariuk) în coordonare cu Consulatul General al României la Cernăuți și cu autoritățile regionale. În deschiderea evenimentului, primarul de Cameanca, Vasyl Zahariuk, a declarat că nu se știe nici până acum numărul victimelor masacrului de la Fântâna Albă, dar este cunoscut faptul că ideile regimului totalitar de atunci sunt vii și astăzi în Rusia, ea săvârșind acum crime de război în estul și sudul Ucrainei, un adevărat genocid. Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu a amintit că în România ziua de 1 aprilie a fost declarată ca zi naţională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi în întreaga Basarabie. La miting au luat cuvântul Aliona Atamaniuk, primul adjunct al șefului Administrației Militare Regionale Cernăuți, senatorul românilor de pretutindeni, Mihăiță Dohotar, primarul Comunei Dumbrăveni, județul Suceava, Ion Pavel, președinta Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, Aurica Bojescu, deputații Consiliului Regional Ion Muntean și Mykola Karliiciuk.
Parastasul a fost oficiat mai întâi de un sobor de preoți din mai multe localități românești din regiune, în frunte cu protopopii Ioan Gorda (Hliboca), Vasile Covalciuc (Storojineț) și Dumitru Pavel (Herța). Apoi a răsunat rugăciunea în limba ucraineană înălțată de preoții care reprezintă Biserica Ortodoxă din Ucraina. Semnificativ este faptul că atunci când soborul de preoți români au îngenunchiat și au citit rugăciunea pentru pace în Ucraina, la fel au procedat și preoții ucraineni. Or, pacea este un mare dar dat omenirii de către Dumnezeu.
(V.K.)
Subiect video de Dumitru Storoj
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com