Artiști plastici și artiști fotografi cernăuțeni au participat la cea de a patra ediție a Taberei internaționale de creație „Centenar-2018”.

Screenshot_1

Conducătorul acestui proiect cultural a fost președintele Fundației Huțulilor din România, Vasile Popovici, având sprijinul Consiliului Județean Maramureș. Tabăra de creație și-a desfășurat lucrările în perioada 4-11 august, pe teritoriul Parcului Natural „Munții Maramureșului”, în comuna Repedea.

Participând la acest proiect, artiștii plastici români și ucraineni au avut posibilitate să descopere potențialul de inspirație al mediului rural deosebit, al unui areal ce îmbină istoria neatinsă, rătăcită în natură, și agresiunea brutală a intervențiilor contemporane. Scopul proiectului a fost îmbunătățirea interacțiunii dintre creația artistică și sursele de inspirație ale acesteia.

Operele create în această perioadă de comunicare și sesizare a frumuseții naturii montane de către pictorii participanți la tabără, cu priviri diferite asupra artei plastice, au promovat și au valorificat sursa de inspirație.

Alternând între o abstractizare extremă și tehnici plastice care concurează cu fotografia, arta plastică de astăzi reușește, de multe ori, să ignore realități care nu sunt moderne. Între aceste realități se află satele și peisajele culturale, martori vii ai unui trecut.

Echipa cernăuțeană a mulțumit din suflet organizatorilor Taberei internaționale pentru minunata ocazie de a crea în sânul unei naturi splendide.

Добавить комментарий