Creştinii de rit vechi sărbătoresc Crăciunul. Mii de ruşi s-au dus la biserică pentru slujba de la miezul nopţii, iar dintre ei nu au lipsit nici liderii ţării. În Serbia, Ajunul a fost sărbătorit cu aprinderea unor ruguri în curţile bisericilor, aşa cum cere tradiţia, notează digi24.ro.
Creştinii copţi din Egipt au sărbătorit Crăciunul într-o atmosferă marcată de teamă, după ce o biserică de-a lor a fost vizată de un atentat în care şi-au pierdut viaţa 20 de oameni, în decembrie. În semn de solidaritate, la slujbă a asistat şi preşedintele ţării.
Şi sârbii au mers la Biserică, dar doar pentru slujbă, ci şi pentru rugul din curte. Tradiţia cere ca, în dimineaţa Ajunului, capul familiei şi fiul cel mare să taie o creangă de stejar pe care o duc la biserica la slujba de la miezul nopţii.
Crengile aduse de toţi credincioşii sunt apoi arse în curtea bisericii, ritual însoţit de rugăciuni pentru sănătate şi noroc.
Bisericile ortodoxe din 16 ţări sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi, adică potrivit calendarul iulian, introdus de Iulius Cezar în anul 45 î. Hr. Lipsit de precizie, acesta a fost înlocuit treptat de calendarul gregorian.