În toiul acestei primăveri s-a scuturat şi floarea vieţii lui Dumitru Cojocaru din Molniţa. El a crescut într-o familie de intelectuali. Tatăl, Toader, a lucrat la Horbova în calitate de medic de familie până la pensionare, iar mama a fost învăţătoare. Dumitru a dorit şi el să fie medic. A învăţat mai întâi la Colegiul de medicină din Chişinău, apoi la Târgu Mureş din România. A lucrat la Sanepidul din Herţa, apoi un timp în Italia.
– Nu pot să-mi amintesc de fratele meu Dumitru fără a vărsa o lacrimă, recunoaşte sora lui, Lilia, şi ea medic de specialitate. A fost un om cu inimă deschisă, curajos din fire. Când a început războiul, s-a înscris în apărarea teritorială la Herţa. Dar, a fost luat pe front, deoarece era felcer şi acolo era nevoie anume de medici, ca să-i salveze pe camarazii răniţi pe câmpul de luptă. Pe mulţi i-a salvat, dar pe sine n-a putut să se salveze. Un glonte al inamicului i-a curmat viaţa. Nu există în lume medicamente ca să ne potolească marea noastră durere.
Ştie aceasta şi soţia lui Dumitru Cojocaru, Maria, medic pediatru la Herţa. Ea a rămas să poarte grija celor doi copii ai lor – fiului, care are 9 ani, şi fiicei de 6 ani, care toamna aceasta a mers la şcoală în clasa întâi. N-a ajuns tatăl s-o vadă elevă…
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com