O grupare infracțională, cu caracter internațional, formată din cetățeni ucraineni, moldoveni și polonezi, specializată în contrafacerea și comercializarea țigaretelor, a fost destructurată în urma cooperării autorităților din Ucraina, Polonia și Republica Moldova.
În urma operațiunii internaționale comune, 14 persoane au fost reținute, dintre care nouă ucraineni și cinci moldoveni.
În rezultatul perchezițiilor, forțele de ordine din Polonia, cu participarea reprezentanților din Ucraina și Moldova, au depistat și ridicat circa 13 tone de tutun, 13 milioane de țigarete, în valoare de peste 2 milioane de euro, materiale utilizate la împachetarea acestora (carton, peliculă etc), înscrisuri de ciornă unde era indicată perioada de producere și numărul de țigarete produse, precum și utilaj tehnic.
Muncitorii activau în două schimburi a câte 12 ore. Astfel, pe parcursul a 24 de ore se produceau în jur de 2 milioane de țigarete, marca “super kings”, “lambert & buther”, “marlboro”, “prince”, “rothmans” și “excellence”.
La moment se întreprind acțiuni pentru identificarea tuturor membrilor grupului infracțional și atragerea acestora la răspundere penală.
Pentru infracțiunile comise făptuitorii riscă pedepse sub formă de închisoare pe un termen de până la 10 ani.