Sfânta Treime este prăznuită a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor. De Sfânta Treime, Biserica Creștin-Ortodoxă sărbătorește pe Sfântul Duh, a treia Ființă a Sfintei Treimi.
Luni, 28 mai, la Biserica „Sf. Treime” din Băhrinești, raionul Hliboca, o mulțime de credincioși din localitate, cât și din împrejurimi, precum și din afara graniței, au luat parte la Slujba Sfintei Liturghii oficiată de peste 30 de preoți și diaconi.
La hramul bisericii au fost aduse moaștele sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, moaștele Sf. Serafim de Sarov și moaștele Sf. Ana.