Mijlocul lunii mai este perioada în care salcâmii sunt în floare, iar apicultorii au mari emoţii, deoarece florile frumos mirositoare dau una dintre cele mai bune tipuri de miere. Există unele detalii mai puţin cunoscute despre salcâmi.
* Până în anul 1852, în România nu existau salcâmi. Primele culturi au fost extinse pe vaste terenuri cu nisipuri mişcătoare (salcâmul are o mare capacitate de a fixa aceste soluri periculoase) din Oltenia, dar şi în afara acestei regiuni. De exemplu, localitatea bihoreană Valea lui Mihai a fost gazda unei mari plantaţii de salcâm. Specie invazivă, salcâmul s-a răspândit rapid, dovadă fiind răspândirea de care are parte astăzi.
* Durata de viaţă a unui salcâm este de circa 100 de ani. Este un arbore cu lemn de esenţă tare, materialul fiind greu, dur şi foarte rezistent la umezeală. Aceste detalii fac ca lemnul de salcâm să fie folosit la stâlpi de gard, ca lemn de mină, la traverse de cale ferată etc. Este şi preferatul dogarilor, dar şi al celor care fac cozi pentru unelte. Parchetul din lemn de salcâm este unul rezistent şi are un aspect extrem de plăcut.
* Scoarţa de salcâm este folosită în câteva tratamente naturiste. Totuşi, cei care decid să apeleze la aceste tratamente trebuie să ţină cont de un detaliu: robina, prezentă în scoarţa salcâmului, este o substanţă toxică.
* În schimb, florile sunt mult mai sigur de folosit. Siropul din flori de salcâm este folosit pentru tratarea tusei. Pentru apicultori, salcâmul reprezintă principala specie forestieră meliferă.
* Florile de salcâm pot fi folosite şi pentru o excelentă reţetă de dulceaţă.
Ingrediente: 500 ml apă, 300 g flori de salcâm, 300 g zahăr, zeama de la o lămâie, 2 plicuri zahăr vanilat.
Preparare. Culegem florile de salcâm. Desprindem floricelele de pe ciorchine. Le clătim bine în câteva ape. Facem un sirop din apă şi zahăr. Când clocoteşte, adăugăm florile de salcâm, zeama de lămâie şi zahărul vanilat. Lăsăm să fiarbă până capătă consistenţa mierii. Pentru a face proba punem câteva picături pe o farfurie. Dacă se împrăştie pe suprafaţa farfuriei, dulceaţa mai trebuie fiartă. Dacă se adună ca nişte cristale, dulceaţa este gata. Se toarnă dulceaţa fierbinte în borcane, înfiletăm bine capacul şi le întoarcem cu fundul în sus până se răcesc, evitând pătrunderea aerului.
* În prezent poate fi întâlnit şi salcâmul galben. Atât florile, cât şi frunzele şi scoarţa acestui salcâm conţin o substanţă otrăvitoare, Cytisine. Aşadar, admiraţi-l, dar ţineţi minte că este un arbore pur ornamental.
* Există şi un salcâm roşu (cunoscut şi ca salcâm roz), întâlnit în două varietăţi. Robinia viscosa este un arbore care atinge înălţimi de 10-12 m (salcâmul clasic trece chiar şi de 25). Mai mic este Robinia hispida, un salcâm roşu de circa 2,5 – 3m, extrem de frumos.
Legenda florilor de salcâm. Cuvântul salcâm provine din turcă şi înseamnă buchet, ciorchine. Se regăseşte şi în bulgară și greacă. Salcâmul a fost considerat un simbol al longevității și veșniciei şi protector al iubirii. Obiceiul evreilor de a pune salcâm la morminte reprezenta credința lor în nemurire. Salcâmul era arborele sacru al zeiţei războiului. Se spune că zeiţa Isis a găsit trupul lui Osiris, ucis de fratele lui, în trunchiul unui salcâm intact. Arabii foloseau răşina salcâmului la prepararea gumei arabice, folosită la prepararea vopselelor.
Marea bogăţie a salcâmului o reprezintă însă frumusețea, parfumul și valențele terapeutice ale florilor sale. Acestea sunt folosite în farmaceutică, parfumuri, dar şi ca aromatizant. Din ele albinele produc cea mai apreciată miere. Florile de salcâm sunt comestibile atât naturale, cât şi uscate sau ca tinctură. La țară pe timpul bunicilor noştri se făceau clătite sau gogoşi cu flori de salcâm. Mierea de salcâm e foarte căutată şi apreciată pentru calităţile ei terapeutice. (GreatNews)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com