Despărţiţi din septembrie 2016, Brad Pitt şi Angelina Jolie au traversat o perioadă dificilă în care au încercat să câştige custodia celor 6 copii ai lor. După o jumătate de an de război mediatic, cei doi ar fi ajuns, în sfârşit, la un consens, îngopând securea războiului.
Brad şi Angelina au trăit împreună 11 ani, dintre care au fost căsătoriţi 2 ani, iar acum au reuşit să comunice din nou direct, fără să mai apeleze la avocaţi sau să facă declaraţii în presă.
„Această problemă nu se poate rezolva în public. Este o perioadă dificilă peste care au reuşit să treacă. Este un proces în derulare. Brad a spus mereu că Angelina este o mamă bună, iar dorinţa lor este să rezolve ceea ce se întâmplă între ei pentru copii şi familie, iar ei lucrează la asta”.
După anunţul divorţului, Angelina şi cei 6 copii s-au mutat într-o casă din California, iar Brad Pitt şi-a putut vizita copiii după un program foarte strict, şi doar în prezenţa unui asistent social.
Astăzi, lucrurile s-au relaxat, iar actorul a putut să petreacă timp cu copiii, ceea ce l-a făcut foarte fericit.
viva.ro