Buchete de flori pentru distinsa profesoară Eleonora Bizovi

15 08 2022 F 3

Această fotografie din anii 70-80 ai secolului trecut este cunoscută în spaţiul spiritual din regiunea noastră, şi nu numai. Soţii Vasile şi Eleonora Bizovi, remarcabili profesori de la Şcoala medie din Boian, au fost surprinşi de obiectivul unui artist fotograf din Chişinău în curtea casei lor în plină toamnă. Doamna Eleonora cu un buchet de crizanteme, flori care încheie ciclul înfloririi, iar domnul Vasile cu două gutui. Ele ne amintesc şi de aroma gutuilor coapte din cunoscuta povestire a lui Ion Druţă, apărută în acea perioadă, protagonistul căreia este un profesor de la o şcoală sătească, îndrăgostit de istoria neamului său. Acelaşi lucru se poate spune şi despre profesorul de română Vasile Bizovi, şi despre profesoara de matematică Eleonora Bizovi. La fel ca şi eroul lui Ion Druţă, profesorul Vasile Bizovi se interesa de istoria Boianului său natal, ca mai târziu să scrie o monografie solidă despre această localitate din Valea Prutului, amintită în creaţia poetului nostru naţional, Mihai Eminescu. La fel ca şi eroul lui Druţă, Vasile Bizovi pe atunci, în perioada ateismului, aduna în taină materiale despre preotul şi scriitorul Iraclie Porumbescu, acesta fiind câţiva ani duhovnicul Boianului, despre Biserica Sfântul Ilie din Toporăuţi, ctitorie a domnitorului Moldovei, Miron Barnovschi, precum şi despre Biserica din Boian a lui Ion Neculce. Doamna Eleonora era pasionată de aceste preocupări spirituale extraşcolare ale soţului. Şi, iată, pe parcursul a două decenii de când marele animator al vieţii culturale a comunităţii româneşti din regiunea Cernăuţi, Vasile Bizovi, nu mai este printre noi, ea continuă cu discernământ şi fidelitate cauza lui, păstrează vie flacăra iubirii de neam.

La 14 august doamna Eleonora Bizovi a împlinit onorabila vârstă de 90 de ani. Evenimentul a depăşit cadrul familial. Bucuria sosirii fiului Nicolae şi a nepoatelor din Moldova, nonagenara a împărtăşit-o şi cu mai mulţi prieteni şi cunoscuţi, oficiali care au vizitat-o în această zi deosebită: Vasile Babii, viceprimarul Boianului, consilierul diplomatic de la Consulatul General al României la Cernăuţi, Florin Stan şi soţia sa Viorica, ziariştii de la „Zorile Bucovinei”, absolvenţi ai Şcolii medii din Boian, Maria Toacă, Mihai Guţcal, împreună cu soţia Lidia, Nicolae Toma, împreună cu soţia Felicia Nichita-Toma, Elena Nandriş, preşedinta Societăţii „Grigore Nandriş” din Mahala, pedagogi de la instituţiile de învăţământ din Boian.

Ziua de naştere a doamnei Eleonora Bizovi a coincis cu sărbătoarea creştină a Sfinţilor 7 Mucenici Macabei, marcată în Ucraina, inclusiv la Boian, pe stil vechi. Este şi sărbătoarea mierii, iar tradiţia prevede ca în această zi oamenii să guste din fagurii de miere. Această coincidenţă este semnificativă prin faptul că soţii Vasile şi Eleonora Bizovi i-au convins pe discipolii lor din mai multe generaţii de fii şi fiice ale Boianului că limba noastră e ca un fagure de miere, e limba „vechilor cazanii”, care şi astăzi trebuie plânsă şi cântată.

15 08 2022 F 1

15 08 2022 F 4

Foto „Zorile Bucovinei”

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий