Serghii Petrişin, un sportiv al şcolii „Kolos” din Chiţmani, s-a clasat pe locul trei la Campionatul ucrainean de ridicare kettlebell (ridicarea de ghire). În timpul Campionatului naţional, care s-a desfăşurat la Kiev, Petrişin (categoria 16-18 ani) a obţinut medalia de bronz.
La campionat au participat 100 de sportivi din Ucraina. Bucovineanul s-a evidenţiat la competiţia de ridicare kettlebell dublu, câte 24 de kilograme. Este de menţionat că pentru Serghii campionatul de la Kiev a fost primul de acest gen în cariera sa sportivă. Astfel, el a obţinut dreptul să participe la Campionatul mondial pentru juniori din Germania.
Kettlebell a apărut pentru prima dată în jurul anilor 1700, în Rusia. Se spune că fermierii ruşi au folosit această greutate mai întâi pentru a cântări culturile de cereale şi mai apoi ca o formă de divertisment. Kettlebell sau ghirea (în rusă) este o greutate din fontă sau oţel utilizată pentru a efectua exerciţii care combină sistemul cardiovascular, forţa şi flexibilitatea.