Zilele trecute ne-a vizitat la redacție domnul Gheorghe PETROV din Crasna, raionul Storojineț. A venit cu o durere în suflet. Iată despre ce este vorba.
„Nu vreau să mă plâng de soartă, trec prin multe greutăți, dar mă doare mai mult indiferența oamenilor, mai ales indiferența medicului față de pacient.
fganistan, război străin pentru noi, care a nenorocit multe destine. M-am ales și eu cu o contuzie în Afganistan. Acum sunt invalid de grupa a treia, sufăr și de diabet zaharat. Sunt doisprezece ani de când mă tratez la Spitalul regional pentru veteranii de război. Cel puțin de trei ori pe an mă internez în spital. Deci, cunosc foarte bine atmosfera din spital și cum se comportă medicii cu bolnavii. Sunt oameni între oameni și mai știu că și o vorbă bună mult înseamnă pentru suferind.
Mi-am pierdut sănătatea nu din vina mea și am fost nu o dată la un pas de moarte. Așa este soarta acelor care au fost trimiși să-și facă „datoria internaționalistă” în țară străină, cu legi neînțelese de noi. Când m-am întors acasă mă bucuram că am scăpat cu zile și nu prea atrăgeam atenție contuziei. Odată cu trecerea anilor ea îmi dă tot mai mult și mai mult de știre.
Înțeleg că e greu să-mi recapăt sănătatea de cândva, e aproape imposibil. M-aș bucura dacă în spital, față de noi, participanții la lupte, atitudinea ar fi mai binevoitoare, mai creștinească”.
Aceasta este părerea unui pacient, în cazul dat al domnului Gheorghe Petrov din Crasna. Dar nu excludem faptul că, în același timp, un alt pacient poate să-i mulțumească medicului pentru că i-a salvat viața. Sunt cazuri între cazuri și nu trebuie făcute generalizări pripite. Însă cert este faptul că un medic bun trebuie să fie și un om bun la suflet.