Candele aprinse la semnul comemorativ pe teritoriul fostului ghetou din Cernăuți

26 1 Ф 3

În ajunul Zilei Internaționale a comemorării  victimelor Holocaustului, 27 ianuarie, la Cernăuți  a avut loc un miting de doliu întru pomenirea tuturor celor care au avut de suferit de regimul nazist în anii celui de-al Doilea Război Mondial.  Evenimentul s-a desfășurat la Memorialul prizonierilor din ghetou de pe strada Petro Sagaidacinyi din Cernăuți. Acolo s-au adunat reprezentanți ai comunității evreiești, autorităților regionale și elevi. Participanții au aprins lumânări și și-au amintit de toți cei uciși și torturați de către regimurile odioase.

Invazia la scară largă în Ucraina arată că memoria pasivă despre crimele de genocid nu este o garanție împotriva repetării lor. La începutul secolului XXI, Ucraina s-a confruntat din nou cu exterminarea barbară a oamenilor, dar de data aceasta nu este vorba de naziști, ci de Federația Rusă. Nicio crimă împotriva umanității nu ar trebui să rămână nepedepsită.

La mitingul de doliu au fost prezenți șeful Secției de dezvoltare a teritoriilor și proiectelor investiționale a Consiliul Regional, Igor Sidlear, și consilierul președintelui Consiliului Regional, Vitalii Savkin.

26 1 Ф 4

26 1 Ф 5

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий