Istoricul zilei: 13 octombrie
La 13 octombrie 2002, cu prilejul împlinirii a 360 de ani de la organizarea Sinodului de la Iaşi (1642-2002), la Catedrala mitropolitană din Iaşi, a fost proclamată solemn canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului.
Proclamarea canonizării a avut loc în Romania, după ce, în anul 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi-a însuşit canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, făcută de Biserica Ortodoxă Ucraineană în decembrie 1996, şi a hotărât ca ziua de pomenire a acestuia, în calendarul ortodox român, să fie data de 22 decembrie, ziua trecerii sale la Domnul.
Sinodul de la Iaşi a fost un eveniment de însemnătate mondială. În octombrie 1642, la Iaşi, în Sala Gotică a Bisericii „Trei Ierarhi“, o seamă de înalţi prelaţi, reprezentanţi ai Ortodoxiei ruse (ucrainene), greceşti şi latine discutau pe marginea unui act extrem de important pentru Biserica Răsăritului – „Mărturisirea de credinţă” a Mitropolitului Kievului Petru Movilă. O pravilă stabilită de acesta pentru Biserica Ortodoxă din Ucraina, ce avea să fie extinsă, în urma Sinodului de la Iaşi, în întreaga Ortodoxie.
Însemnătatea acestui eveniment poate fi înţeleasă pe deplin, dacă evaluăm contextul istoric al epocii. Totul porneşte din Ucraina, ţară ortodoxă aflată la acea vreme sub dominaţia Poloniei, stat romano-catolic. Astfel, în anii 1595-1596, aici se realizase o unire (Uniaţie) a unei părţi a Bisericii Ortodoxe din Ucraina, cu Biserica Romei din Polonia, aşa cum peste aproape un secol şi jumătate avea să se întâmple şi în Transilvania. În 1633, Petru Movilă devine mitropolit al Kievului. În această calitate încearcă să întărească Biserica Ortodoxă din Ucraina, aflată în suferinţă şi slăbită din cauza Uniaţiei. Cu profund simț de responsabilitate pastorală, dornic să aducă pace și unitate în Biserică, eruditul Mitropolit al Kievului, Petru Movilă, descendent al familiei domnitoare moldave a Movileștilor, născut la Suceava în 1596, a scris, în limba latină, o „Mărturisire de credință”, numită „Expositio fidei” („Expunere a credinței”), care a fost examinată și diortosită de către Sinodul de la Iași, tradusă în limba greacă de alt teolog ortodox erudit, Meletie Sirigul, și apoi trimisă, în 27 octombrie 1642, Patriarhiei Constantinopolului, care a aprobat-o în Sinodul ei din 11 martie 1643, prezidat de Patriarhul Partenie I.
Sinodul a fost organizat de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, cu generozitatea și sprijinul material al domnitorului Moldovei, Vasile Lupu. Scopul principal al convocării Sinodului și al lucrărilor lui a fost necesitatea unui răspuns teologic-pastoral clar, concis și util pentru clerul și credincioșii ortodocși, tulburați de controversele legate de „Mărturisirea de credință”, atribuită Patriarhului Ecumenic Chiril Lucaris și publicată în 1629 la Geneva în latină, și în 1633 în greacă, mărturisire care se abătea grav de la credința ortodoxă.
Sinodul de la Iași nu-l condamnă pe Chiril Lukaris după moartea tragică a acestuia (1638), ci aduce în locul mărturisirii sale una diferită, ortodoxă și anume „Mărturisirea de credință” a lui Petru Movilă, care va fi însușită apoi de toate Patriarhiile Ortodoxe din Răsărit prin Patriarhii Ioanichie al Alexandriei, Macarie al Antiohiei și Paisie al Ierusalimului. Mai târziu, în anul 1696, Patriarhul Adrian al Moscovei recomandă Mărturisirea ortodoxă din 1642 ca pe o „carte de Dumnezeu insuflată”.
Multele ediții și traduceri (greacă, latină, română, rusă, sârbă, olandeză, germană, engleză, franceză) ale acestei Mărturisiri ortodoxe arată importanța ei. Această mărturisire „și-a câștigat un loc neatins de nici o altă lucrare similară din cadrul teologiei simbolice ortodoxe”, constată istoricul Alexandru Elian. Cea dintâi traducere românească a ei apare la Buzău în 1691, urmată apoi de alte numeroase ediții (20 până în prezent).
Atât Sinodul de la Iași, cât și lucrarea lui Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, canonizat de Biserica Ortodoxă Ucraineană în 1996, canonizare însușită de Biserica Ortodoxă Română în 1997 și 2002, ne îndeamnă să ne ostenim pentru dreapta credință în duh de comuniune, coresponsabilitate și cooperare între Biserici și popoare, pentru ca Evanghelia iubirii lui Hristos pentru lume să fie înțeleasă ca Evanghelie a mântuirii și vieții sfinte.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com