La 14 ianuarie 1527 a murit Ştefan al IV-lea, domnitorul Moldovei, intrat în istorie sub numele de Ştefan cel Tânăr, sau Ştefăniţă Vodă.
A fost fiul domnului Bogdan al III-lea și nepotul lui Ştefan cel Mare. El s-a născut în 1506 la Hotin, a fost domn al Moldovei între 20 aprilie 1517 și 14 ianuarie 1527. Şi-a petrecut tinereţea în Polonia, Crimeea, Germania şi Constantinopole, unde, ocupându-se de comerţul cu pietre preţioase a făcut avere. Din aceasta a plătit Porţii 220 mii ducaţi pentru a urca pe tron. Cunoscând limbile polonă, turcă, latină, germană, greacă, tătară şi armeană, a fost una din cele mai interesante figuri de domnitori moldoveni. Grigore Ureche aprecia că „ar fi putut să fie un mare conducător şi altor ţări», aluzie probabil la faptul că visul de unire al celor trei ţări româneşti încolţise deja la cronicarii vremii.
Urcă pe tronul Moldovei la 20 aprilie 1517. Modul în care cârma țării a trecut de la Bogdan la fiul său nu e cunoscut, deoarece încoronarea noului domn s-a făcut la cinci zile de la moartea tatălui său e posibil să fi fost careva frământări. Această domnie a durat zece ani (1517-1527) și se compune din două etape, despărțite de anii 1522/1523. Vreme de şase ani domnia lui a fost tutelată de marele portar Luca Arbore. Se urmează linia politică moștenită de la Bogdan al III-lea și păzită de boierii Sfatului domnesc – dintre care unii slujiseră cu credință și pe Ștefan Cel Mare. În 1523, în urma intrigilor de curte, Ştefăniţă vodă, fire nătîngă, nestăpînită, l-a decapitat pe „povăţiitorul” său Luca Arbore și fiii săi. Domnia lui Ştefăniţă a durat sub semnul cruzimii, căsăpirii multor mari boieri. Din 1523 boierii au început să părăsească Moldova adăpostindu-se în Polonia, Transilvania și Valahia. Vechii dregători au fost înlocuiți din funcție. Ridicarea boierilor împotriva „tiranului” a devenit o mișcare organizată. A intrat în conflict cu domnul Valahiei, Radu de la Afumați, din cauza unui aranjament potrivit căruia Ștefăniță urma să se căsătorească cu Ruxanda, fiica lui Neagoe Basarab. Însă cu aceasta se însurase Radu de la Afumați în ianuarie 1526. Lui Ștefăniță îi rămânea Stana, o alta fiică a lui Neagoe vodă, pe care el n-o voia. Ștefăniță a năvălit, jefuind şi ucigând, asupra Valahiei (1526), „băgând spaima în Munteni”, după care au urmat încă două bătălii moldo-valahe. Până la urmă neînțelegerea a fost remediată, Ștefăniță căsătorindu-se cu Stana. Întors bolnav dintr-o expediție împotriva Valahiei, în 1527 Ştefăniţă vodă moare la Hotin. Este înmormântat la Mănăstirea Putna. Unele letopiseţe, – inclusiv Grigore Ureche în al său monumental „Letopiseț al Țării Moldovei” acreditează această idee, citând dintr-un alt letopiseț mai vechi, probabil pierdut – ne spun că el a fost otrăvit de soţia sa, munteanca Stana, care apoi a fugit în Valahia. Călugărită, doamna Stana, cu care Ștefăniță nu a avut urmași, a murit în februarie 1531.
Moartea lui Ștefăniță Vodă a deschis calea spre domnie a lui Petru Rareș, un fiu nelegitim al lui Ștefan cel Mare, asta în condițiile în care Ștefan al IV-lea nu avusese copii în scurta sa viață și nici fratele său nu apucase a trăi mai multă vreme.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com