La 16 martie 1957, la Paris s-a stins din viață genialul sculptor român, Constantin Brâncuși.
Născut la Hobita, Gorj, la 19 februarie 1876, Constantin Brâncuși a urmat Școala de Arte și Meserii din Craiova (1894-1898) și Școala de Bellearte din București, pe care a absolvit-o în 1902. În anul 1905, Constantin Brâncuși, venit din România, reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts din Paris, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când, atingând limita de vârstă, părăsește școala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „La umbra marilor copaci nu crește nimic” .
Constantin Brâncuși și-a expus creația pentru prima dată la Paris în 1906. Creează, în 1907, prima versiune a „Sărutului”, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu „Poarta Sărutului”, parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu. În anul 1907 închiriază un atelier la Paris și intră în contact cu avangarda artistică pariziană. În 1915 începe să execute primele lucrări în lemn, printre care cunoscutele „Cariatide” și „Fiul risipitor”. În 1918 a sculptat în lemn prima versiune a „Coloanei infinitului” (sau fără sfârşit). Creată dintr-o serie de elemente simetrice suprapuse, această coloană inspirată de stâlpii caselor ţărăneşti din România întruchipa nevoia de ascensiune spirituală, pe care Constantin Brâncuşi a exprimat-o adesea în lucrările sale.
În același timp, Constantin Brâncuși participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda și Anglia. În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românească. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, dar acceptate cu bucurie de Franța, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 50 de a accepta lucrările lui Brâncuși după moartea sculptorului.
În România, în epoca realismului socialist, Constantin Brâncuși a fost contestat ca unul din reprezentanții formalismului burghez cosmopolit. Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală a lui Brâncuși. Abia în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu „Coloana (recunoștinței) fără sfârșit”, „Masa tăcerii” și „Poarta sărutului” a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac.
Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Constantin Brâncuși este considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene.
Este recunoscut faptul că Brâncuși aparţine întregii lumi. El a trăit jumătate de secol la Paris și a străbătut lumea în lung și-n lat, dar niciodată nu s-a dezis de faptul că este român. Dimpotrivă. Brâncuși a fost unul dintre cei mai pasionați și persuasivi ambasadori pe care România i-a avut vreodată. El este, într-adevăr, al întregii lumi, dar doar României i-a lăsat o scară la cer: „Coloana Infinitului”.
Brâncuși a fost un geniu. Brâncuși a învățat că prima regulă a zborului este echilibrul – și întreaga lui viață a fost un zbor. Brâncuși a fost un supraviețuitor. Brâncuși a fost schimbarea de care arta avea nevoie. Brâncuși a trăit în Europa celor mai frumoși, dar și celor mai tragici ani; a trăit în modernism. Brâncuși a fost unul dintre cei care au modelat modernismul – și le-a avut pe toate. Brâncuși este Infinitul.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com