La 18 iunie 2006 a decedat popularul solist român de muzica uşoara și lăutărească, Gica Petrescu. Gică Petrescu (1915-2006) de-a lungul a șapte decenii de activitate și-a construit un repertoriu remarcabil prin bogăție și diversitate. Radiodifuziunea Română i-a decernat în anul 2001 premiul „Interpretul care a dus muzica românească în mileniul III”.
Cântărețul și compozitorul Gică Petrescu s-a născut pe 2 aprilie 1915, la București. A absolvit Liceul „Gheorghe Șincai”. A debutat devreme, într-o formație studențească. În perioada anilor 1937-1939, s-a format profesional, alături de orchestrele „Radu Ghindă” şi „Dinu Șerbănescu”, la Cazinoul din Sinaia. După perioada de început, marcată de turnee, a urmat recunoașterea ca profesionist, prin angajamente la teatrele „Alhambra”, „Gioconda” și „Boema” — din 1940, „Savoy”, sub conducerea lui Ion Vasilescu, și la Teatrul „Constantin Tănase”, din 1944. A susţinut spectacole la cele mai celebre restaurante și teatre de revistă ale Bucureștiului, a cântat în fața unor personalități ca Regele Mihai sau Louis Armstrong şi a întreprins numeroase turnee internaționale.
Gică Petrescu a compus și interpretat un număr impresionant de piese, peste 1.500 conform unor surse autorizate, înregistrate într-o impresionantă discografie, multe dintre ele devenite în timp șlagăre, preluate de mulți interpreți ai genului. Este unul dintre puținii artişti din lume care și-a imprimat muzica pe discuri de patefon şi de pick-up, dar şi pe casete şi pe CD-uri.
Printre șlagărele sale se numără: „Fetițe dulci ca-n București”, „Costică, Costică”, „Ia mai toarnă un păhărel”, „Uite-așa aș vrea să mor”, „Du-mă acasă, măi, tramvai”, „Cel mai frumos tango”, „Astăzi e ziua ta”, „Să-mi cânți, cobzar”, cântece fredonate de generații întregi. Talentul său, atât vocal, cât și componistic, precum și vocația pentru un anumit gen al muzicii ușoare i-au conferit un statut aparte în peisajul muzical românesc.
De-a lungul timpului, Gică Petrescu a fost onorat cu premii și distincții; un premiu care dovedește că „eternul Gică” s-a aflat printre preferații generațiior tinere este „Life Time Award” (pentru întreaga carieră) din partea MTV Romanian Music Awards, obținut în 2004. Pe 5 mai 2003, i-a fost acordat Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru îndelungata și prodigioasa carieră artistică. Despre viața cântărețului, George Sbârcea a publicat volumul „Viața și cântecele lui Gică Petrescu” și s-a realizat un film, „Muzica e viața mea” — singurul în care maestrul a jucat.
A fost căsătorit timp de 34 de ani cu Cezarina Moldoveanu, poetă și scriitoare, care a contribuit la succesul său.
La 18 iunie 2006, de la ora 18.00, la gala Premiile Muzicale Radio România Actualităţi, lui Gică Petrescu urma să i se acorde premiul special „Cântecul e viaţa mea“. Avusese dreptate când spunea că Dumnezeu îl trata cu consideraţie – i-a dat vestea premiului care, cu siguranţă, l-a bucurat, pentru ca apoi să-i ia ultima suflare, dis-de-dimineaţă. Avea 91 de ani când s-a stins, respectând o replică pe care o spunea adesea, încă din tinereţe: „Dacă e să mor, să mor în ţara mea“. Gica Petrescu este de neînlocuit. El a lăsat ceva de preț, cântecele sale nemuritoare, precum Solomon proverbele biblice.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com