La 27 martie 1888 s-a născut unul dintre cei mai reprezentativi scriitori din Basarabia, Alexie (Alexei) Mateevici, autorul nemuritoarei poezii „Limba noastră”, care în prezent este Imnul de Stat al Republicii Moldova.
Trecut prin focul şi războiul de la Mărăşeşti, Podoleni şi Tecuci, dacă nu ar fi murit atunci în 1917, străpuns de apocalipticul tif… alta ar fi fost soarta celui care a fost psalmistul limbii noastre –profeticul poet al pământului şi graiului strămoşesc.
Au existat scriitori redutabili, care s-au bucurat de o mare popularitate în timpul vieţi, dar peste care, după sfârşitul lor fizic, s-a lăsat irevocabil valul uitării. Şi dimpotrivă au fost şi asemenea scriitori, aproape nesocotiţi de contemporani, cărora totuşi le-a fost hărăzită o glorie postumă. Anume acesta este şi cazul părintelui Alexei Mateevici.
Cunoscut în vremea sa doar de grupuri restrânse – colegi, tineri studioşi, clerici, după trecerea în eternitate se bucură de o apreciere şi recunoaştere tot mai largă. Fenomenul se explică prin aprofundarea continuă a înţelegerii celor scrie de dânsul, prin determinarea adevăratelor dimensiuni ale moştenirii sale literare, prin relevarea necontenită a noi şi noi sensuri ale acesteia în dependenţă de circumstanţele schimbătoare.
Alexie Mateevici s-a născut în satul Căinari din fostul Județ Bender, în familia preotului Mihail Mateevici. Mamă-sa, Nadejda, era fiica protopopului Ioan Neaga din Căușeni. Când Alexie avea cinci ani, părinții se mută cu traiul în Zaim. Aici micul Alexie învață la școala primară și se familiarizează cu frumoasele povești și balade, pe care le aude de la părinții săi, precum și de la țăranii de prin partea locului. În 1897 Alexie Mateevici urmează Şcoala teologică din Chișinău, pe care o absolveşte în 1902, „cu privilegii”. Îşi continuă studiile la Seminarul teologic, unde se împrieteneşte cu viitorul sculptor Alexandru Plămădeală, coleg la seminar.
Preocuparea sa literată începe cu apariția, în 1907 a primelor numere ale ziarului “Basarabia”, în care tânărul poet publică poeziile „Țăranii”, „Eu cânt”, „Țara”, precum și articolele „Sfântul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni”, „Din cântecele poporane ale Basarabiei”.
În 1908 seminaristul Alexie Mateevici, împreună cu alți tineri basarabeni, a înființat cercul „Deșteptarea”. Această asociație avea drept scop luminarea oamenilor, deșteptarea conștiinței lor naționale, lupta pentru dezrobire și pentru unire cu România. După doi ani, din cauza înăspririi regimului, cercul a fost nevoit să-și înceteze activitatea.
În 1910 Alexie Mateevici devine student la Academia teologică din Kiev (Academia Movileană din Kiev), pe care o absolveşte în 1914. În anii de studenție, după cum au mărturisit mai târziu cunoscuții săi, „Mateevici trăia ca într-o beţie a cititului”. Traducerile sale din literatura rusă clasică, de asemenea, sunt o şcoală serioasă pentru poet. Studierea profundă a literaturii înaintaşilor, a trecutului istoric şi cultural al poporului său se întrevede în studiile şi articolele publicate în „Kişineovskie eparhialinîe vedomosti”: „Momente ale influenţei bisericeşti asupra originii şi dezvoltării istorice a limbii moldoveneşti”, „Motive religioase în credinţele şi obiceiurile moldovenilor basarabeni”, „Bocetele funerare moldoveneşti”, „Schiţă a traducerilor moldoveneşti religioase şi de trai”. În revista „Luminatorul” tipăreşte studiul „Mitropolitul Gavril Bănulescu-Bodoni”.
În 1914, în anul absolvirii Academiei, se căsătoreşte cu Teodora Novitschi, originară dintr-o localitate de lângă Kiev, şi se repatriază la Chișinău. Un timp predă limba greacă la seminarul unde învăţase. Este preocupat de viitorul meleagului natal, de vestigiile trecutului, se află în tumultul vieţii, ţine o cuvântare în faţa absolvenţilor seminarului din Chișinău, vizitează străvechea biserică din Căuşeni, despre care spune că e „uimitor de bine păstrată”.
În 1916 pleacă în calitate de preot militar pe fronturile Primului Război Mondial. În 1917 preotul militar Alexie Mateevici, care la început a fost pe frontul din Galiția, apoi la Mărășești, s-a îmbolnăvit de tifos. În prima jumătate a anului 1917 scrie poeziile: „Văd prăbuşirea”, „Cântec de leagăn”, „Basarabenilor”, „Frunza nucului”, „Unora” etc. La 17 iulie scrie fermecătorul poem „Limba noastră”, o excelentă odă închinată limbii materne. La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, preotul și poetul Alexie Mateevici se stinge din viață la spitalul nr.1 din Chișinău şi e înmormântat la cimitirul central din oraș.
În anul 1934 pe mormântul lui a fost ridicat un bust creat de sculptorul Alexandru Plămădeală, fostul său coleg de seminar. Moştenirea literară a lui Mateevici a fost editată în 2 volume în anul 1993. În 1994 celebra sa poezie „Limba noastră” devine Imnul de Stat al Republicii Moldova. Vestitul istoric al literaturii române, George Călinescu, considera că Alexie Mateevici a dat „o nouă definiție poetică a limbii române”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com