La 3 aprilie 1653 s-a încheiat prima domnie a lui Vasile Lupu în Moldova (1634–1653). Vasile Vodă Lupu (1595-1661) a fost un domnitor umanist şi a dus o politică de susţinere a Ortodoxiei în Peninsula Balcanică, a ctitorit biserica Trei Ierarhi din Iaşi, a întemeiat Academia Vasiliană şi a sprijinit activitatea tipografică în Moldova.
Vasile Lupu era de origine greacă după tatăl său Nicolai Coci, membru al unei familii influente și bogate, mama lui fiind însă de origine românească. Tatăl său, Nicolae Coci, a ajuns agă, iar el a ajuns vornic. Tronul l-a ocupat, ca și Matei Basarab al Țării Românești, prin răscoala provocată împotriva grecilor noi veniți în țară.
Rivalitatea polono-otomană pentru dominaţie în Moldova a făcut ca scaunul ţării să fie ocupat în secolul al XVII-lea de boieri credincioşi Porţii sau Coroanei Polone. În primăvara anului 1634 marele vornic Lupu Coci „a ajuns domn a toată Moldovlahia şi a stat în scaunul său la anul 1634, …în luna lui april 27”. Devenit domn al Moldovei la o vârstă de circa 40 de ani, Vasile Lupu s-a dovedit a fi şi un diplomat abil, un iscusit personaj al vieţii politice est şi sud-est europene. În pofida statutului juridic al Moldovei, acest domn a depus eforturi deosebite pentru a se afirma ca un adevărat monarh, confirmând în mare măsură prenumele de Vasile – Basileu – „împărat”, luat odată cu urcarea sa în scaunul ţării.
Datorită experienţei sale de viaţă, acumulată în urma deţinerii a numeroase dregătorii, Vasile Lupu va reuşi timp de circa două decenii să impună o voinţă autoritară. Referindu-se la el, Cantemir scria: „…În vremea domniei lui Vasile Albanezul, Moldova… a început să se trezească şi să vină iarăşi cu încetul din adâncul întuneric al barbariei ce se întinse asupra ţării”. Preluând exemplul predecesorilor săi, el a înlăturat din sfatul domnesc persoanele ce nu-i inspirau încredere. Pentru început s-a înconjurat cu boieri moldoveni. Această reorganizare „etnică” a fost efectuată în primul rând din considerente politice interne – anume clientela ţarigrădeană (boierimea greacă) era învinuită de popor de toate nevoile lui.
Activitatea internă a acestui domn a cuprins un diapazon foarte larg. La timpul său Gheorghe Asachi l-a calificat pe Vasile Lupu drept „restaurator al literelor române în Biserică şi la Curte, fondator al Academiei naţionale”. Înfiinţarea în anul 1640 a Academiei slavo-greco-latine la Iaşi, locaş de instruire şi educaţie, supranumit şi „Colegiul vasilian”, s-a datorat anume acestui domn. Vasile Voievod l-a susţinut pe mitropolitul Varlaam în marea activitate culturală a acestuia. Un călător străin, Paul Beke, aflat în Moldova în anul 1644, nota că domnul acestei ţări „înălţa şcoli noi de piatră de o mărime deosebită…, pentru ca tineretul valah să fie iniţiat în cultură şi în moravuri”.
De atunci datează şi introducerea tiparului în Moldova. Fondată în 1642 cu sprijinul lui Petru Movilă şi a meşterilor tipografi de la Kiev, tipografia ieşeană a editat un şir de cărţi de referinţă: „Carte românească de învăţătură” (Cazania lui Varlaam, 1643); „Şapte taine bisericeşti” (1644), „Pravila lui Vasile Lupu” (1645), „Bucoavna” (1651) etc. Lui Vasile Lupu îi aparţine şi primatul modernizării sistemului judiciar. Prin „Cartea românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti şi de la alte judeţe”, (Pravila lui Vasile Lupu), Ţara Moldovei a trecut de la dreptul nescris (oral – “obiceiul pământului”), la cel scris.
Contemporaneitatea l-a cunoscut pe Vasile Lupu şi ca un mare protector al religiei creştine. Grija faţă de Biserică i s-a manifestat prin reparaţia şi construirea locaşelor de cult. În acest sens menţionăm vestitele mănăstiri Trei Ierarhi şi Golia din Iaşi, bisericile Stelea din Târgovişte (Muntenia), Sântul Dumitru din Orhei şi cea din Chilia etc. În timpul acestei domnii în Moldova a fost înregistrată funcţionarea a cel puţin 40 de mănăstiri şi schituri, la care se adaugă şi câteva sute de biserici. Faptul i-a impresionat mult pe misionarii catolici, care, frapaţi de cele văzute, notau cu satisfacţie că Ţara Moldovei „e plină de biserici şi mănăstiri”.
În 1853 logofătul Gheorghe Ştefan, sprijinit de corpuri de oaste din Transilvania şi Muntenia, ocupă Iaşii şi se proclamă domn al Moldovei. Desfăşurarea evenimentelor din Polonia vecină, legate de insurecţia oştii zaporojene, si alte evenimente ce vizau atât Ţara Moldovei, cât şi Imperiul Otoman, i-au determinat pe otomani să-l recunoască ca domn pe logofătul rebel, care îl slujise aproape două decenii pe Vasile Lupu. Domnul Moldovei Vasile Lupu s-a refugiat la Cameniţa, dar s-a întors în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuș și învinge în lupta de la Popricani. Nu se mulțumește însă numai cu recâștigarea tronului, ci îl urmărește pe Gheorghe Ştefan şi în Valahia, cu gândul de a se răzbuna şi pe vechiul sau rival, domnul muntean Matei Basarab. Este însă învins în bătălia de la Finta în 17 mai și îşi pierde definitiv tronul. Fuge la cazaci, de acolo la tătari și apoi la Constantinopol, unde a fost întemniţat în închisoarea Șapte Turnuri. După eliberare, încearcă zadarnic să-și recâștige tronul, dar moare la Constantinopol în 1661. Ulterior, osemintele sunt aduse la Iași, fiind reînhumate în biserica Trei Ierarhi, alături de ceilalţi membri ai familiei.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com