La 3 martie 1878 a fost încheiat Tratatul de pace de la San Stefano (astăzi Yeşilkoy, oraş din Turcia europeană, în apropiere de Istanbul), care a pus capăt Războiului ruso-româno-turc din 1877-1878. În acest tratat a fost recunoscută independența României.
Tratatul preliminar de la San Stefano a fost semnat de către Imperiul Rus și cel Otoman la 3 martie 1878 (19 februarie stil vechi), după încheierea războiului ruso-româno-turc din 1877-1878. Din partea Rusiei au fost delegați contele Nicolai Pavlovici Ignatiev și Aleksandr Nelidov, iar din partea Imperiului Otoman au participat ministrul de Externe, Safvet Pașa, și ambasadorul în Germania, Sadullah Bey.
Documentul prevedea formarea unui principat bulgar autonom, care urma să plăteasca tribut Porții, dar care avea dreptul la un guvern creștin și la o armată proprie. Conducătorul său urma să fie ales de poporul bulgar, având însă aprobarea Imperiului Otoman și recunoașterea Marile Puteri. Conform tratatului, trupele otomane aveau sa părăsească Bulgaria, urmând a fi înlocuite de trupele rusești pentru o perioadă de doi ani.
Prin același act asumat atât de otomani, cât și de ruși a fost recunoscută independența Muntenegrului al cărei teritoriu s-a dublat ca mărime prin anexarea fostelor regiuni otomane Nikšić, Podgorica și Antivari. Serbia și-a obținut, de asemenea, independența și a anexat orașele Niš și Leskovac, iar Imperiul Otoman a recunoscut Independența României, care a fost însă obligată să cedeze Rusiei Basarabia de Sud, primind în compensație o parte din Dobrogea.
Pe lângă pierderile din Balcani, Imperiul Otoman a cedat Rusiei o serie de teritorii georgiene și armenești, iar strâmtorile Bosfor și Dardanele urmau să fie permanent deschise pentru nave neutre, atât pe timp de pace, cât și pe timp de război.
În ciuda contribuției remarcabile a armatei române la victoria finală, alături de trupele ruse, a eroismului ostașilor și ofițerilor români, recunoscut oficial inclusiv de autoritățile militare ruse, poziția conferită României în cadrul tratatelor de pace încheiate la San Stefano a fost extrem de precară, cu mult sub așteptări. Delegatul român venit la San Stefano, colonelul Arion, nu a fost admis la tratative. Maniera Rusiei de a încheia pacea și condițiile impuse de aceasta României a dus relațiile bilaterale în pragul rupturii. Prințul Carol al României și Cabinetul său i-au acuzat pe oficialii ruși că își încălcaseră angajamentul de a respecta integritatea României. Rușii au replicat că granița fusese îndreptată împotriva Turciei, iar că districtele sudice ale Basarabiei fuseseră cedate Moldovei și nu României în 1856. Prin urmare, nu va fi o surpriză că România s-a alăturat celorlalte puteri europene și a cerut revizuirea Tratatului de pace de la San Stefano, fapt care a avut loc la Berlin în 1/13 iunie 1878. Otto von Bismarck, cancelarul Imperiului German, omul cel mai influent din Europa după ce Prusia învinsese Franţa în 1870-l871, a fost cel care a convocat acest congres internaţional, neadmiţînd pace directă între Sankt Petersburg și Constantinopole.
Istoricul Neagu Djuvara scrie: „la acest congres de la 1878 sunt invitaţi şi românii, dar sunt ţinuţi în antecameră. Ion Brătianu şi Kogălniceanu nu au fost admişi în sala unde s-a discutat decât o dată, ca să expună punctul de vedere al ţării”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com