Momentul în care temperaturile cresc şi dispare riscul ca noaptea să fie temperaturi scăzute, fiecare îşi poate planta în grădină, pe rând, legumele şi zarzavaturile necesare.
Astfel, în această perioadă, se plantează:
Morcovii târzii – se seamănă seminţele în rânduri, separate cam la 20 cm, iar în mai-iunie trebuie să aibă căldură ca să germineze. La o lună după semănat, se răresc.
Pătrunjelul – la fel ca mărarul, se plantează primăvara. Frunzele se pot culege de cum planta ajunge la înălţimea de 15 cm. În al doilea an de viaţă apar tulpinile purtătoare de flori, până la 0,6 m înălţime.
Ridichea – este una dintre plantele cu creşterea cea mai rapidă şi cel mai uşor de cultivat. Recoltarea are loc după 3 săptămâni de la plantare. Semănaţi ridichile în mod succesiv, la fiecare 2-3 săptămâni, pentru a avea o recoltă continuă.
Le puteţi planta în locuri umbroase unde altor legume nu le prieşte. Plantaţi seminţele direct în locul de creştere la circa 1,25 cm adâncime şi la 5 cm distanţă între ele. Plantele tinere vor apărea în 1-2 săptămâni.
Salata verde – plantarea răsadurilor în gradină se face când ele au vârsta de 2 luni, la această vârstă prezentând deja 5-6 frunze adevărate. Terenul se afânează bine înainte şi se îngraşă cu gunoi de grajd. La plantare, răsadurile se îngroapă până la nivelul primei frunze. Plantarea se face la începutul lunii aprilie. Plantele se udă dimineaţa, când soarele nu este foarte puternic.