Cea de a doua domnie a lui Vasile Lupu care a durat doar nouă zile

8 05 2021 LC IST 2

La 8 mai 1653, venit de la Camenița cu întăriri militare (cazacii zaporojeni ai ginerelui său Timuș), Vasile Lupu l-a învins pe Gheorghe Ștefan la Popricani și își reîntoarce tronul Moldovei.

Gheorghe Rakoczy al II-lea, gândindu-se la tronul Poloniei, avea nevoie de un om devotat pe tronul Moldovei şi îl găsi în boierul Gheorghe Ştefan. Acesta intră în Moldova în 1653 cu ajutorul lui Ioan Kemeny din partea lui Rakoczy şi Diicul Spătarul, din partea lui Matei Basarab. Domnitorul Vasile Lupu fuge peste Nistru, la Cameniţa, dar se întoarce în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuş şi iese învingător la Popricani, dar nu se mulţumeşte numai cu recâștigarea tronului, ci îl urmăreşte pe Gheorghe Ştefan şi în Muntenia, cu gândul de a se răzbuna pe Matei Basarab. Este însă învins la Finta, la 17 mai 1653 şi pierde definitiv tronul. Fuge la cazaci, de acolo la tătari şi apoi la Constantinopol, unde a fost închis în Cele Şapte Turnuri. După eliberare, încearcă zadarnic să-şi recâștige tronul. În 1661 Vasile Lupi moare la Constantinopol.

8 05 2021 LC IST 3

Prima domnie a lui Vasile Lupul a fost relativ lungă – din 1634 până în 1653. Prin prestigiul său pe plan intern şi prin legăturile sale externe, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei. Influenţa lui în Răsărit era aşa de mare, încât după dorinţa lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria, şi Ierusalim, pe care îi susţinea cu banii săi. Intervenţia lui Vasile Lupu l-a pus ca Mitropolit în Alba Iulia pe Ilie Iorest, în 1640.  Domnitorul Vasile Lupu a asigurat un nou avânt culturii bisericeşti în Moldova. „Predoslovia” domnitorului Vasile Lupu la „Cartea românească de învăţătură” („Cazania”) a eminentului mitropolit Varlaam, se adresa către „toată seminţia românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă”, arătându-se că s-a scris lucrarea pentru ca să „dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească”.

8 05 2021 LC IST 4

Domnitorul Vasile Lupu a ctitorit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este Biserica Trei Ierarhi de la Iaşi.  Pe lângă domnitorul a înfiinţat o şcoală şi o tipografie, cu ajutorul și susținerea mitropolitului de la Kiev Petru Movilă.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий