Ceapa – un medicament de elită

dspost-540716c4bb7f6_Luk-repka

dspost-540716c4bb7f6_Luk-repkaCea mai umilă dintre legume – ceapa, are o forţă de vindecare uriaşă. De la o vreme încoace tot ce punem în farfurie se studiază în laboratoare şi universităţi. Ştiinţa îşi întoarce atenţia spre farmacia naturii, descoperindu-i cu uimire potenţialul subapreciat până acum. Spre mirare, pe primul loc se află una dintre cele mai simple legume – ceapa. Concluzia e simplă: ceapa are un potenţial vindecător uriaş, pe care dacă noi, oamenii moderni, l-am cunoaşte în profunzime, am putea să ne punem la adăpost şi chiar să ne tratăm de boli pe care deocamdată medicina modernă nu ştie să le vindece.
► Boli ce pot fi
prevenite cu ceapă
Cancerul – un studiu realizat de cercetătorii italieni asupra populaţiilor din sudul Europei arată că există o proporţie inversă între frecvenţa utilizării cepei în alimentaţie şi riscul de apariţie a mai multor forme de cancer: bucal, esofagian, colorectal, laringian, de sân, ovarian, de prostată, renal. La fel ca şi usturoiul şi prazul, ceapa prezintă capacitatea de a acumula seleniu din sol, o substanţă protectoare împotriva apariţiei cancerului. Consumul de ceapă (cel puţin jumătate de ceapă crudă pe zi) a fost asociat într-un alt studiu francez, cu reducerea de cel puţin 50 la sută a riscului de apariţie a cancerului de stomac, dar şi cu o reducere semnificativă a incidenţei cancerului de sân.
Diabetul – două studii independente făcute de spitalele universitare a unor facultăţi de medicină din India arată că un consum zilnic semnificativ de ceapă crudă (140 grame pe zi) scade glicemia, prevenind şi chiar tratând diabetul. Interesant este faptul că în aceleaşi studii s-a pus în evidenţă un alt fapt remarcabil: ceapa nu reduce nivelul glicemiei la cei care nu suferă de diabet.
Ateroscleroza – un studiu preliminar realizat arată că administrarea a 50 grame de ceapă proaspătă pe zi diminuează foarte mult riscul creşterii colesterolului seric, determinat de o alimentaţie cu un conţinut ridicat de grăsimi. De asemenea consumul de ceapă previne ateroscleroza, ischemia cardiacă şi ameliorează hipertensiunea.
Îmbătrânirea prematură – un studiu făcut de o echipă de medici din Serbia arată că ceapa crudă consumată zilnic are efecte bune de combatere a afecţiunilor cardiovasculare şi a îmbătrânirii, datorită neutralizării radicalilor liberi de către substanţele antioxidante din ceapă.

► Tratamente
interne cu ceapă
Tulburări de memorie – se tratează cu ceapă crudă, câte 80 grame (o ceapă mai mare pe zi). Substanţele active din ceapă au efecte neuroprotectoare şi îmbunătăţesc irigarea cu sânge a creierului. Tratamentul cu ceapă înlătură, mai ales problemele legate de memoria de scurtă durată, adică cea care este cea mai afectată în primele faze la bolnavii cu Alzheimer. Tra­ta­men­tele cu ceapă îmbunătăţesc, totodată, şi coordonarea motorie, fiind o şansă pentru persoanele în vârstă.
Depresie – 2-4 linguri de suc proaspăt de ceapă, administrat dimineaţa şi seara, sunt un leac surprinzător de puternic împotriva depresiei. Sucul foarte proaspăt de ceapă, administrat pe stomacul gol, cu puţin suc de fructe (mere sau portocale), stimulează puternic activitatea sistemului nervos central, inducând o stare de vioiciune, optimism, dorinţa de activitate.
Tuse persistentă, tuse convulsivă – se bea decoct de ceapă cât de fierbinte posibil, îndulcit cu miere. 2-3 căni pe zi din acest remediu prea puţin plăcut la gust, ba chiar respingător pentru unii, are efecte aproape miraculoase de oprire a acceselor de tuse, de eliminarea secreţiilor de pe arborele bronşic, de refacere a epiteliilor distruse de infecţia respiratorie.
Bronşita – se iau dimineaţa, la prânz şi seara câte 2-3 linguriţe de sirop de ceapă în cure de câte 2-3 săptămâni. Este un remediu util, mai ales în tratamentul bronşitei infecţioase, dar şi al celei tabagice, precum şi al celei alergice.
Adjuvant în astmul bronşic – se bea zilnic câte un sfert de pahar de lapte fierbinte, în care se pune o linguriţă de suc de ceapă şi câteva picături de suc de usturoi. Acest preparat favorizează eliberarea arborelui bronşic de secreţie, elimină în bună măsură senzaţia de sufocare, previne contractura spastică a căilor respiratorii.
Litiază biliară – se iau zilnic 2-3 linguriţe de ulei, în care s-a macerat ceapă. Tratamentul se face zilnic timp de 14 zile, urmate de 7 zile de pauză, după care se poate relua. Este eficient pentru prevenirea formării unor noi calculi biliari, dar şi pentru eliminarea celor existenţi, mai ales, dacă nu sunt de dimensiuni foarte mari.

► Tratamente
externe cu ceapă
Alopecie – o echipă de la Departamentul de dermatologie şi venerologie a Universităţii medicale din Bagdad (Irak), a făcut studii despre efectele cepei în această afecţiune. Sucul proaspăt de ceapă a fost aplicat sub formă de frecţie uşoară, pe zonele afectate, de 2 ori pe zi timp de 2 luni. Reînceperea creşterii părului s-a declanşat după 2 săptămâni de la începerea tratamentului, după 4 săptămâni efectul fiind sesizat la 47 la sută din pacienţi, iar după 6 săptămâni – la 86,9 la sută de pacienţi. Efectele la bărbaţi sunt considerabil mai bune decât la femei (93 la sută de bărbaţi au răspuns pozitiv la tratament faţă de 71,4 la sută la femei).
Exeme – componenţii cu sulf, care dau mirosul specific din ceapă, sunt antiinflamatori şi au efecte antibacteriene şi antifungice puternice. Din acest motiv cataplasmele cu ceapă aplicate zilnic, timp de 45 de minute, pe exemele infecţioase, dar şi pe cele alergice, duc la diminuarea suprafeţei zonelor afectate de către acestea şi la scăderea unor simptome conexe (mâncărimi, usturimi etc).
Retenţie de urină – un remediu de prim ajutor este cataplasma cu ceapă pusă pe zona abdominală inferioară timp de câteva ore. Nu se ştie exact mecanimul de acţiune al acestui remediu, dar are efecte certe de stimulare a funcţionării rinichilor şi de eliminare a urinei.

► Remedii
din ceapă
Salata – este forma ideală pentru o persoană care doreşte să obţină rezultate terapeutice de durată. O ceapă mare (minimum 80 grame) se curăţă de coajă, se spală şi se toacă mărunt. Apoi se freacă puţin cu un vârf de cuţit de sare, se adaugă suc de lămâie şi pătrunjel tocat mărunt după gust. Se consumă la o masă, doza fiind suficientă pentru o zi.
Sucul proaspăt – se obţine astfel:
* cu maşina de tocat carnea, filtrând prin tifon ceapa după ce a fost bine zdrobită şi rezultând astfel un suc albicios;
* cu ajutorul unei răzătoare fine, prin care se dă ceapa şi apoi se stoarce prin tifon;
* cu storcătorul electric centrifugal, obţinând un suc ceva mai limpede şi mai pur, întrucât miezul este parţial reţinut prin centrifugare.
Indifierent de metoda prin care a fost obţinut, sucul de ceapă este bine să se consume proaspăt, câte 20-50 ml în doză mică, administrat înainte de masă.
Decoctul de ceapă – se foloseşte în afecţiunile respiratorii şi se consumă cât de fierbinte se poate suporta. Se fierb la foc mic 2 cepe cu tot cu coajă, timp de 5 minute, într-o cană de apă, după care se lasă să se răcească 10 minute, acoperind vasul. Se strecoară şi se administrează cât de cald e posibil, cu miere.
Siropul de ceapă – se amestecă foarte bine 10 linguri de suc de ceapă cu 20 linguri de miere de salcâm, după care se pune într-un borcan la păstrare. Se administrează din acest preparat 2-3 linguriţe de 3 ori pe zi.
Maceratul de ceapă în ulei – 2 cepe mari se taie mărunt şi se pun la macerat timp de 6 zile, într-o cană de ulei vergin de măsline (este bun şi cel de floarea-soarelui). După macerare preparatul se filtrează prin tifon şi se păstrează închis ermetic. Se administrează câte 3-4 linguriţe pe zi.
Cataplasmă cu ceapă – 1-2 cepe se taie fin, se învelesc în tifon subţire şi apoi se aplică pe zona afectată, ţinându-se timp de 30 min. – 2 ore. Este bine ca peste cataplasma cu ceapă să se pună şi o folie de plastic, pentru a împiedica evaporarea unor substanţe active.

► Precauţii şi contraindicaţii în tratamentul cu ceapă
Ceapa se consumă cu atenţie de către bolnavii de gastrită, de colită, de fermentaţie şi de cei cu colonul iritabil. Există relativ multe persoane care au o intoleranţă digestivă mai mică sau mai mare la ceapă. În cazul lor ingerarea cepei poate inhiba peristaltismul gastric, poate încetini procesul digestiv, mergând până la apariţia stărilor de greaţă şi indigestiei puternice. În aceste cazuri doza de ceapă va fi redusă până la limita suportabilităţii, organismul urmând să fie obişnuit gradat cu acest remediu. De asemenea, este bine ca după administrarea cepei să se consume o portocală acrişoară şi să se mestece după aceea îndelung coaja puternic parfumată a acesteia.

Добавить комментарий