„Adevăraţi patrioţi ai neamului”
Aşa au fost numiţi, la începutul lunii aprilie 2024, studenţii români, exmatriculaţi din Universitatea de Stat din Cernăuţi, în anul 1973, pentru „naţionalism” şi „activitate antisovietică”, de către distinsa doamnă, Valeria Mihailiuc din regiunea Cernăuţi, după apariţia materialului „Sunt suflet în sufletul neamului meu”, publicat în cotidianul „Libertatea Cuvântului”. Bunul cititor, Dorin Daraban, întreabă în reţeaua de socializare, dacă Arcadie Opaiţ „A fost decorat de statul român?”. Nu sunt informaţii în această privinţă. Atunci, cu jumătate de secol în urmă, tinerii îşi iubeau Neamul şi Limba nu pentru viitoarele menţiuni din partea Patriei istorice. Ei îşi iubeau Ţara strămoşilor cu toate fibrele ţesutului omenesc, cu fiecare globulă de sânge. Pentru ei Patria istorică a devenit o prezenţă concretă, cu adânci rădăcini în timp şi spaţii. România s-a transformat în durata iubirii, în continua priveghere la căpătâiul marilor întrebări existenţiale, în vigoarea şi nemurirea sufletului încununat cu cetina brazilor carpatini. Contemplând Ţara, care se afla dincolo de sârma ghimpată, studenţii au înconjurat-o cu nimbul aureolei. În Neam ei au văzut depozitarul tradiţiilor eroice, al virtuţiilor inestimabile ale geniului colectiv, fiindcă sentimentul apartenenţei la un teritoriu, la o colectivitate, având aceleaşi interese generale, aceleaşi idealuri, ţine de domeniul firescului. Ei ştiau că dragostea de Ţară, de Neam, de Limbă a stat şi va sta întotdeauna la începutul tuturor pornirilor lor. Patria istorică a fost şi a rămas pentru ei „Ţara mea de glorii, ţara mea de dor”.
„Trebuie să se ştie”
Aceste materiale din seria „Cercul studenţesc de limba română” se scriu cu scopul, după cum menţionează mult stimata doamnă, Victoria Costinean, frumoasa soţie a regretatului Ştefan Costinean, adevărat patriot al neamului, „Trebuie să se ştie, pentru că prea mulţi au suferit. Măcar atât… Fiindcă, după cum spunea un scriitor din actuala Republică Moldova: „Ce-a fost negru şi pătat, alb e astăzi şi curat”. Într-adevăr, trebuie să se ştie că au existat cândva studenţi curajoşi, care nu s-au temut să spună adevărul, fiind conştienţi de faptul că vor avea probleme în viitor. Drept mărturie stau cuvintele doamnei Victoria, care subliniază: ”În acea vreme, să mergi împotriva partidului era foarte primejdios, îţi citeai sentinţa pe toată viaţa”. Aşa era în perioada sovietică, în fostul stat socialist al „muncitorilor şi ţăranilor”, care astăzi nu mai există. Despre persecuţiile comuniste, despre crimele comise de potentaţii vremii de atunci, despre suferinţele oamenilor nevinovaţi trebuie să se ştie şi trebuie să se scrie cât timp vom avea istorie, fiindcă pentru cei de azi şi de mâine, cei peste 70.000 de martiri „răpuşi de gloanţe, epidemii şi mizerie ne sunt rubedenii şi înaintaşi”. Svetlana Aliluyeva, fiica lui Stalin, menţiona: „Comunismul este epoca despotismului fără limite, a terorii sângeroase, a dezastrelor economice, unul mai cumplit decât altul, a celui mai pustiitor dintre războaiele pe care le-a cunoscut omenirea şi a unei reacţiuni ideologice fără precedent în istorie”.
„Spre Siberia ce trece în taiga”
În acei iarnă „cu fulgi de nea în prag de seară” şi „cu flori de ger pe la ferestre”, cu „frig şi câtă supărare”, atunci „Fără Lumină, fără Soare”, ei au pornit spre întinsurile nemărginite ale fostei Uniuni Sovietice, bătute de vânturi sălbatice şi de ierni îngheţate, cu durerea în suflete, fiindcă „pentru cei mai buni în lumea asta nu există decât un singur preţ: acela al unei mari dureri”. Au pornit, mânaţi din urmă de „ciubota de chirză a „eliberatorului”, de acei, care „înjurau Carpaţii, când munţii ning şi plâng româneşte”. Ei au pornit să renască, ca Pasărea Phoenix, din propia cenuşă.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com